Irlanda prelungeşte restricţiile de circulaţie a persoanelor până la 5 mai

Publicat:

Guvernul de la Dublin a anunţat sâmbătă că prelungeşte până la 5 mai restricţiile asupra libertăţii de circulaţie a persoanelor, măsuri introduse pentru a limita răspândirea noului coronavirus, transmite dpa, scrie agerpres.

Potrivit celui mai recent bilanţ, în Irlanda s-au înregistrat până acum 263 de decese din cauza COVID-19, iar peste 7.000 de persoane au fost testate pozitiv cu virusul SARS-CoV-2.


Citește și : Bilanțul pandemiei de COVID-19 la nivel mondial

În Irlanda sunt în vigoare restricţii stricte asupra deplasărilor persoanelor începând din 27 martie. Oamenii pot ieşi din locuinţe numai pentru achiziţionarea produselor alimentare, pentru exerciţii fizice sau pentru a merge la serviciu.

”Ştiu că mulţi dintre dumneavoastră ar dori să ştie când vor reveni la normal lucrurile şi când viaţa va fi ca înainte. Lucrăm în acest sens şi planificăm cu grijă astfel încât să ajungem în siguranţă la acel moment”, a declarat vineri seară premierul irlandez Leo Varadkar.

Pe de altă parte, autorităţile medicale din Elveţia au declarat că până sâmbătă la prânz numărul deceselor cauzate de COVID-19 a ajuns la 831 în această ţară, faţă de 805 în urmă cu 24 de ore.

Citește și : Papa Francisc îi compară pe cei care i-au tratat pe bolnavii de COVID-19 cu soldaţii ‘morţi pe front’

Până în prezent au fost testate pozitiv 24.900 de persoane, în creştere cu 592 comparativ cu ziua de vineri.

Institutul Naţional pentru Sănătate din Olanda a anunţat că sâmbătă la prânz în această ţară erau înregistrate 24.413 cazuri de infectare cu SARS-CoV-2, în creştere cu 1.316 faţă de vineri, şi 2.643 de decese cauzate de COVID-19, cu 132 de noi decese în ultimele 24 de ore.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026 Comitetul de organizare a Jocurilor Olimpice şi Paralimpice de iarnă din 2026, de la Milano şi Cortina...

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani Secretarul de stat al Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Moldova, Sergiu Mihov, a...

FOTO/ Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, s-a întâlnit cu Maia Sandu. „Suntem alături de Republica Moldova pentru îndeplinirea visului european”

FOTO/ Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, s-a întâlnit cu Maia Sandu „Suntem alături de Republica Moldova pentru îndeplinirea visului european”, a transmis prim-ministrul României, Marcel Ciolacu,...

Emmanuel Macron lansează un avertisment dur cu privire la viitorul economic al UE

Emmanuel Macron lansează un avertisment dur cu privire la viitorul economic al UE Președintele francez Emmanuel Macron a lansat un avertisment dur cu privire la...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.