Irlanda şi Germania salută acordul comercial post-Brexit

Publicat:

Prim-ministrul irlandez Micheal Martin a salutat joi încheierea unui acord comercial post-Brexit între Regatul Unit şi Uniunea Europeană, şeful diplomaţiei de la Dublin notând că astfel se evită revenirea la o frontieră fizică pe insula Irlanda. La rândul său, Berlinul a salutat acest acord comercial post-Brexit între Londra şi Bruxelles, dar a adăugat că “nu este încă finalizat” şi “va necesita multă flexibilitate”, relatează France Presse şi DPA, potrivit agerpres.

“Un acord de Brexit este cu adevărat binevenit după patru ani lungi de negocieri”, a reacţionat Martin, estimând că el va permite să se concentreze acum pe “gestionarea unei relaţii bune în anii următori”.


Citește și : Regatul Unit şi Uniunea Europeană au ajuns la un acord comercial post-Brexit

Ministrul german de externe Heiko Maas a salutat la rândul său un acord comercial post-Brexit convenit între Londra şi Bruxelles.

“A fost un maraton de negocieri, dar într-un timp record mondial”, a declarat Maas într-un comunicat prin e-mail.

“Am văzut în sfârşit fumul alb ridicându-se de la negocieri, dar acordul nu este încă finalizat (…). Pentru că toate cele 27 de state membre ale UE şi mai târziu Parlamentul European trebuie să fie de acord”, a spus el, arătând prudenţă.

Citește și : Barnier, despre acordul post-Brexit: ‘Ziua de azi este o uşurare. Ceasul nu mai ticăie’

 

Germania deţine în prezent preşedinţia rotativă a UE şi Maas a declarat că Berlinul va avea ca scop ca acordul să intre provizoriu în vigoare până la 1 ianuarie, când se încheie preşedinţia germană.

“Va fi foarte provocator şi va necesita multă flexibilitate din toate părţile. Dar sunt încrezător că va reuşi”, a notat el.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Un moldovean a fost atacat cu maceta în Irlanda

Un moldovean a fost atacat cu maceta în Irlanda Un irlandez de 33 de ani a fost condamnat la 5 ani și 6 luni de...

Un moldovean a fost găsit MORT în Italia chiar de mama lui

Un moldovean a fost găsit MORT în Italia chiar de mama lui Un bărbat de 45 de ani, originar din Republica Moldova, a fost găsit...

Rafael Nadal și Alexander Zverev au pierdut finalele de la Bastad și Hamburg

Rafael Nadal și Alexander Zverev au pierdut finalele de la Bastad și Hamburg Nadal a pierdut în 2 seturi în finala cu Borges, scor 2-6,...

Jurnalist român: Israelul poate rezista pe mai multe fronturi, dar riscă să se extindă conflictul

Jurnalist român: Israelul poate rezista pe mai multe fronturi, dar riscă să se extindă conflictul Statul Israel are capacitate de a rezista mai multor fronturi...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.