Irlanda trebuie să-l trateze cu respect pe Donald Trump,care va vizita țara în noiembrie (Leo Varadkar)

Publicat:

Premierul irlandez Leo Varadkar a declarat luni că Irlanda trebuie să-l trateze pe respect pe președintele SUA, Donald Trump, care urmează să întreprindă o vizită în această țară în luna noiembrie, în contextul protestelor plănuite față de vizita acestuia, informează agenția Reuters, potrivit mediafax.

Decizia președintelui SUA de a accepta invitația să viziteze Irlanda “a venit un pic din senin”, a declarat Varadkar, care înainte să devină premier s-a opus invitării lui Trump.


Citește și : Duterte îi cere scuze lui Obama după ce l-a ‘făcut fiu de căţea’

Președintele SUA, Donald Trump, va întreprinde o vizită în Franța, unde pe 11 noiembrie va asista la ceremoniile prilejuite de aniversarea a o sută de ani de la încheierea Primului Război Mondial, urmând ca apoi să viziteze Irlanda, iar la finalul lunii va participa la summitul G20 din Argentina, a anunțat vineri Casa Albă.

Mai multe partide mici de opoziție au început să organizeze proteste care să coincidă cu vizita lui Trump.

“Știu că mulți oameni nu-l plac, mulți oameni au obiecții în privința sa, mulți oameni nu sunt de acord cu multe din politicile sale, de altfel, la fel ca mine”, a afirmat Varadkar într-un interviu pentru televiziunea RTE.

“Însă este președintele Americii și relația între Irlanda și Statele Unite este mult mai importantă decât orice Guvern irlandez și Administrație SUA și cred că trebui să tratăm funcția sa cu respectul pe care-l merită”, a adăugat liderul irlandez.

Trump urmează să viziteze Dublinul și un club de golf pe care îl deține în zona satului Doonbeg, a declarat Varadkar.

Citește și : „Furtuna Tropicală Gordon” se îndreaptă spre Golful Mexic

Premierul irlandez urmează să discute cu liderul american despre comerț, imigrație și ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană.

“Așa cum știți, (Trump) susține foarte mult Brexit-ul şi vreau să îi explic din nou de ce acest lucru nu este poziția corectă, nici pentru America, nici pentru Europa”, a adăugat șeful Executivului de la Dublin.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Moldovenii pot vota din şase ţări la alegerile din toamnă

Moldovenii pot vota din şase ţări la alegerile din toamnă Comisia Electorală Centrală (CEC) a aprobat Regulamentul privind particularitățile organizării și implementării votului prin corespondență. Regulamentul...

Un moldovean s-a înecat într-un lac din Franţa

Un moldovean s-a înecat într-un lac din Franţa Un tânăr de 28 de ani din raionul Sângerei, s-a înecat în lacul Neaufles-Saint-Martin din apropierea comunei...

Premieră medicală: O inimă artificială din titan a ținut un pacient în viață timp de câteva zile

Premieră medicală: O inimă artificială din titan a ținut un pacient în viață timp de câteva zile Un american în vârstă de 58 de ani...

Grupul de Acţiune Locală „Plaiul Codrilor” devine tot mai atractiv pentru sectorul turistic

Grupul de Acţiune Locală „Plaiul Codrilor” devine tot mai atractiv pentru sectorul turistic Mai mulți ghizi din Republica Moldova au participat la turul de familiarizare...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.