Irlanda va relua luna viitoare tradiţionala campanie de promovare a Zilei Sfântului Patrick

Publicat:

Irlanda va relua luna viitoare tradiţionala campanie de promovare a Zilei Sfântului Patrick, 17 martie, care este şi ziua naţională a acestei ţări, trimiţând în întreaga lume 32 de miniştri şi alţi reprezentanţi ai guvernului, după ce anul trecut acest lucru nu a fost posibil în contextul crizei sanitare cauzate de COVID-19, transmite marţi Reuters, potrivit agerpres

Sărbătoarea este marcată în oraşe de pe tot mapamondul, iar guverne succesive ale Irlandei au folosit acest prilej pentru a lansa misiuni comerciale şi a se întâlni cu politicieni influenţi, printre care o întâlnire bilaterală anuală cu preşedintele SUA, la Casa Albă.


Citește și : Ministrul german de externe a vizitat linia frontului din Ucraina (FOTO)

Programul din 2022 include o întâlnire cu preşedintele american Joe Biden, care vorbeşte cu mândrie despre moştenirea sa irlandeză, precum şi deplasări în alte opt oraşe din SUA şi în ţări precum Columbia, Chile, Liban şi Coreea de Sud.

Anul trecut, această campanie de promovare a fost efectuată prin videoconferinţă, în contextul restricţiilor implicate de COVID-19.

Citește și : Coreea de Nord promite o creştere economică şi îmbunătăţirea vieţii cetăţenilor

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți Ajax Amstedam a remizat în deplasare...

Propunerea neașteptată din partea conducerii din Premier League care a stârnit controverse în rândul cluburilor

Propunerea neașteptată din partea conducerii din Premier League care a stârnit controverse în rândul cluburilor Oficialii din Premier League vor să introducă interviuri cu jucătorii...

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026 Comitetul de organizare a Jocurilor Olimpice şi Paralimpice de iarnă din 2026, de la Milano şi Cortina...

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani Secretarul de stat al Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Moldova, Sergiu Mihov, a...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.