Israel : Creștinii de rit latin au sărbătorit Paştele la Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim

Publicat:

Sute de pelerini s-au adunat duminică la Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim, locul învierii lui Hristos conform tradiţiei, pentru sărbătoarea creştină a Paştelui, conform agerpres.

Paştele, care marchează miracolul învierii lui Hristos, este sărbătorit în această duminică de creştinii de rit latin, în timp ce creştinii ortodocşi îl vor sărbători pe 8 aprilie.


Citește și : Israel : Netanyahu respinge ”lecţiile de morală” ale preşedintelui Erdogan

În timpul Liturghiei pe care a oficiat-o, Pierbattista Pizzaballa, administrator apostolic al patriarhiei latine din Ierusalim, a evocat în predica sa conflictele care inflamează regiunea.

“Timpul nostru este marcat de moarte. O vedem peste tot în jurul nostru. Viaţa pare să aibă puţină valoare în jurul nostru. Aici murim cu uşurinţă”, a spus el.

Tradiţia creştină plasează în Sfântul Mormânt ultimele episoade ale Patimilor lui Hristos, răstignirea, înmormântarea şi învierea sa în dimineaţa de Paşti.

Celebrările sunt sunt organizate la ore diferite în cel mai mic detaliu pentru a evita fricţiuni între diferitele biserici creştine (ortodoxă greacă, romano-catolici, apostolică armeană, coptă, siriacă ortodoxă şi etiopiană ortodoxă), care împart fiecare colţ al bazilicii, scrie AFP.

Sfântul Mormânt se află în Ierusalimul de Est, în Oraşul Vechi, ocupat şi anexat de Israel. A fost renovat în martie 2017 după nouă luni de lucrări.

Creştinii reprezentau mai mult de 18% din populaţia Ţării Sfinte în timpul creării statului Israel în 1948, dar acum sunt mai puţin de 2%, majoritatea ortodocşi, conform AFP.

Citește și : Erdogan îl acuză pe Netanyahu că este „un terorist”

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Îl vrea Ciolacu pe Geoană prezidențiabil?

Îl vrea Ciolacu pe Geoană prezidențiabil? Premierul vrea prezidențiale în septembrie, imediat după creșterea pensiilor, ca să profite de valul recunoscător. Liderul PNL ar prefera...

Taxe pe importuri: trezirea târzie a UE (editorial)

Taxe pe importuri: trezirea târzie a UE Potrivit Comisiei Europene, subvențiile acordate de China creează distorsiuni substanțiale pe care Uniunea vrea să le compenseze din...

Jocul lui Macron are o mare miză

Jocul lui Macron are o mare miză Chiar și apropiații președintelui se îndoiesc de înțelepciunea convocării unor alegeri anticipate Din nou, bun venit! Președintele Emmanuel Macron...

De ce se împacă Rusia atât de bine cu războiul

De ce se împacă Rusia atât de bine cu războiul O tradiție de secole a cârmuirii autoritare și desconsiderarea drepturilor individuale fundamentează proiectul imperial al...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.