X

Israelul a făcut presiuni ca SUA să excludă Turcia din programul F-35

Oficiali din Israel au depus eforturi susținute pentru a convinge Washingtonul să excludă Turcia din programul avionului invizibil pe radar F-35, aparent în încercarea de a-și conserva avantajul militar în regiune, informează cotidianul Times of Israel, citând postul Channel 12, scrie mediafax.

În contextul crizei generate de hotărârea Ankarei de a cumpăra sisteme antiaeriene ruse S-400, Statele Unite au anunţat suspendarea programului de livrare a avioanelor multirol F-35 în Turcia.

Citește și : Explozie masivă la o conductă de gaz din SUA – Cel puțin un mort

Statele Unite au avertizat că sistemele S-400 nu sunt compatibile cu echipamentele NATO, formulând temeri că ar putea fi expuse date secrete de tip tehnic despre avioanele militare americane F-35, pe care Turcia vrea, de asemenea, să le achiziţioneze.

Potrivit Channel 12, oficialii israelieni au formulat preocupări similare în legătură cu posibilitatea ca detalii despre elementele avansate ale avionului ar putea fi obținute de țări din regiune.

Israelul a decis să achiziționeze cel puțin 50 de aeronave F-35, iar până în acest moment au fost livrate 16 aparate, urmând ca restul să fie livrat până în 2024.

Israelul este a doua țară după SUA care a primit avioane F-35 Lightning II și una din puținele care au primit permisiunea de a modifica anumite elemente ale aeronavei, ce este cunoscută în Israel sub numele Adir.

Citește și : Boris Johnson se confruntă cu primul test electoral în Marea Britanie

În 2018, Forțele aeriene israeliene au dezvăluit că aeronave F-35 au participat la operațiuni militare, inclusiv deasupra Libanului, fiind astfel prima țară din lume care a folosit în luptă noul aparat.

Tags: F-35israelNATOSUAturciawashington
Categorii: Sinteze