X

Israelul a pus-o în libertate pe tânăra palestiniană filmată în timp ce lovea un soldat israelian

Israelul a pus-o în libertate, duminică, pe tânăra palestiniană Ahed Tamimi care a fost întemniţată anul trecut după ce lovise un soldat israelian în Cisiordania ocupată, întregul incident fiind transmis în direct pe o reţea de socializare online, transmit AFP şi Reurers, scrie agerpres.

Tamimi (17 ani) a devenit un personaj cunoscut după ce incidentul produs la 15 decembrie 2017 în apropierea casei sale din satul Nabi Saleh a fost transmis live pe Facebook de către mama sa.

Citește și : Matteo Salvini, declarat „persona non grata” în Mallorca

Autorităţile israeliene i-au adus tinerei 12 acuzaţii, printre care atac în formă agravată, iar în luna martie Ahed Tamimi a pledat vinovată la acuzaţia de atac, fiind condamnată la opt luni de închisoare. Ea a fost eliberată din motive administrative.

Purtătorul de cuvânt al Administraţiei penitenciarelor din Israel, Assaf Librati, a anunţat că Ahed Tamimi şi mama sa, de asemenea încarcerată după incidentul din decembrie anul trecut, au părăsit închisoarea Sharon şi se află în drum spre Cisiordania.

Cazul lui Ahed Tamimi a atras critici la nivel internaţional împotriva Israelului şi a readus în atenţia publicului cazurile tinerilor palestinieni judecaţi de tribunale militare israeliene.

Ahed Tamimi urmează să ţină o conferinţă de presă în satul său natal, Nabi Saleh, la ora locală 16:00 (13:00 GMT).

Tatăl tinerei, Bassem, a declarat că familia sa încearcă ‘să-şi continue viaţa normală’ şi a oprit protestele săptămânale împotriva ocupaţiei în Nabi Saleh, unde confruntările cu soldaţii israelieni au devenit un fapt obişnuit. El a adăugat că Ahed Tamimi intenţionează să urmeze cursurile unei facultăţi de drept.

Citește și : Spania cere o soluţie europeană la problema imigraţiei

Tags: Ahed TamimiAssaf Libraticisiordaniafacebookisraelsoldat
Categorii: Sinteze