X

Israelul a semnat o scrisoare prin care se angajează să folosească armele SUA în conformitate cu legislaţia internaţională

Israelul a semnat o scrisoare prin care se angajează să folosească armele SUA în conformitate cu legislaţia internaţională

Ministrul israelian al apărării, Yoav Gallant, a promis într-o scrisoare adresată guvernului american că va folosi armele furnizate de SUA numai în conformitate cu legislaţia internaţională, a declarat vineri purtătoarea de cuvânt a oficialului israelian, relatează dpa.

Ea a adăugat însă că aceasta este o condiţie care se aplică mai multor aliaţi ai SUA, nu doar Israelului, potrivit stiripesurse.ro.

Citește și: Noua bombă teleghidată a Rusiei provoacă distrugeri şi victime grele pe frontul ucrainean (CNN)

Declaraţiile purtătoarei de cuvânt survin după ce ziarul Jerusalem Post a informat despre această scrisoare, citând oficiali israelieni şi americani.

Ziarul a precizat, de asemenea, că ministrul Yoav Gallant a fost de acord să permită livrarea de ajutor umanitar cu sprijinul SUA în Fâşia Gaza “fără întrerupere”.

Scrisoarea a fost redactată după ce administraţia preşedintelui american Joe Biden a aprobat un nou memorandum de securitate naţională în februarie. Acesta nu se referă în mod specific la Israel, deşi a fost aprobat după presiuni din partea senatorilor democraţi îngrijoraţi de utilizarea armelor americane în războiul din Fâşia Gaza.

Citește și: Viktor Orban: Numele păcii este Donald Trump

SUA au cerut Israelului să trimită scrisoarea până la mijlocul lunii martie.

Secretarul de stat american Antony Blinken urmează să informeze Congresul până pe data de 25 martie dacă angajamentele luate de Israel sunt fiabile. În caz contrar, noi livrări de arme americane către Israel ar putea fi amânate, a precizat ziarul.

Tags: hamasisraelscrisoareSUAYoav Gallant
Externe