X

Israelul a semnat primul acord de liber schimb cu o ţară arabă

Israelul şi Emiratele Arabe Unite (UAE) au semnat marţi, în Dubai, după luni de negocieri, un acord de liber schimb, destinat să impulsioneze relaţiile comerciale dintre cele două ţări, transmit Reuters şi AFP, potrivit agerpres.

‘Felicitări’, a scris pe Twitter în limba arabă ambasadorul Israelului în Emirate, Amir Hayek, însoţindu-şi mesajul de o fotografie de la momentul semnării documentului.

Citeşte şi: Cum A POMPAT China miliarde de dolari în Caraibe – Black News

Înaintea semnării, Ministerul israelian al economiei anunţa că acordul prevede eliminarea taxelor vamale la 96% dintre produse, printre care alimente, produse agricole, cosmetice, echipament medical şi medicamente.

În 2021, schimburile comerciale bilaterale s-au cifrat la 900 milioane de dolari.

Citeşte şi: Preşedintele Osetiei de Sud ANULEAZĂ referendumul pentru alipirea la Rusia – Black News

EAU şi Israelul şi-au normalizat relaţiile în septembrie 2020 prin Acordurile Abraham mediate de Statele Unite şi care au mai inclus Bahreinul şi Marocul.

Acordul comercial cu Emiratele este primul al Israelului cu o ţară arabă.

Tags: acord de liber schimbAcordurile AbrahamAmir HayekDubaiEmiratele Arabe Unite (UAE)israel
Categorii: Sinteze