
Institutul pentru Investigaţie Biotehnologică din Israel, aflat în subordinea Ministerului Apărării, a anunţat marţi că a testat cu succes pentru tratamentul împotriva COVID-19 două medicamente utilizate de obicei pentru combaterea bolii Gaucher, relatează EFE, scrie agerpres.
“Tratarea unei noi boli precum COVID-19 folosind un medicamente deja utilizat şi aprobat ar putea fi o soluţie eficientă pe termen scurt, având în vedere că una dintre provocările în lupta împotriva pandemiei este timpul necesar cercetării şi aprobării unor noi medicamente”, notează institutul într-un comunicat.
Citește și : Preşedintele Chinei cere creşterea stadiului de pregătire pentru misiuni militare
Potrivit unui studiu realizat pe culturi de celule, tratamentul antiviral prin folosirea de medicamente deja testate a determinat o importantă scădere a capacităţii de reproducere a coronavirusului şi distrugerea celulelor infectate.
Institutul a dezvăluit unul dintre ele, similar medicamentului Cerdelga, şi a explicat că cele două tratamente sunt administrate unor animale infectate cu noul coronavirus pentru a le verifica eficacitatea.
Cercetarea a suscitat speranţa folosirii acestor medicamente atât pentru tratarea noului virus, cât şi împotriva altora ce pot apărea într-o perioadă viitoare.
Aceste medicamente sunt utilizate împotriva maladiei Gaucher, o boală genetică rară, provocată de deficienţa unei enzime şi care se manifestă în diferite moduri.
Citește și : Michael Roth: Planul de relansare al UE este în interesul Germaniei
Institutul pentru Investigaţie Biotehnologică din Israel continuă să lucreze pentru găsirea unor soluţii împotriva virusului, după ce a anunţat în urmă cu trei săptămâni dezvoltarea unor anticorpi care îl neutralizează.
În Israel, faza cea mai gravă a pandemiei a trecut, iar ţara a revenit rapid la normalitate, după ce a fost raportat un bilanţ moderat al deceselor – 281 – şi mai puţin de 17.000 de persoane infectate.