Israelul a vaccinat peste 50.000 de muncitori palestinieni

Publicat:

Israelul a anunţat că a vaccinat în această săptămână peste 50.000 de palestinieni care deţin permis de muncă în Israel sau în coloniile din Cisiordania ocupată, transmite AFP și agerpres., citând un comunicat al Ministerului Apărării.

‘Campania de vaccinare pentru palestinienii care lucrează în Israel şi în zonele industriale din Iudeea-Samaria (numele dat de Israel Cisiordaniei ocupate, n.red.) a permis de luni să fie vaccinate 50.000 de persoane’, a informat joi un comunicat al COGAT, organ al Ministerului israelian al Apărării care supervizează activităţile civile în Teritoriile palestiniene.


Citește și: Emiratele Arabe Unite vor investi 10 miliarde de dolari în Israel

Autoritatea palestiniană anunţase în februarie un acord cu Israel pentru vaccinarea a aproximativ 100.000 de palestinieni care muncesc în colonii sau în Israel, unde se desfăşoară o amplă campanie de imunizare.

Lucrătorii palestinieni primesc o doză de vaccin Moderna la cele 12 centre ad-hoc instalate la puncte de trecere între teritoriul israelian şi Cisiordania ocupată, sau în zone industriale situate în apropiere de colonii, precizează un comunicat al serviciilor de urgenţă israeliene.

‘Această campanie permite să se asigure sănătatea publică şi buna funcţionare a economiilor israeliană şi palestiniană’, a salutat coordonatorul activităţilor israeliene în Teritoriile palestiniene, generalul Kami Abu Rukon.

Ministrul sănătăţii, Yuli Edelstein, care a vizitat unul dintre aceste centre, a declarat că ‘vaccinarea muncitorilor palestinieni era importantă pentru sănătatea lor şi pentru cea a ansamblului cetăţenilor israelieni’.

De la debutul pandemiei, în Cisiordania au fost raportate în jur de 147.000 de infectări cu coronavirus şi peste 1.600 de decese asociate.

Palestinienii nu au primit în total decât puţin peste 30.000 de doze de vaccin, dintre care 2.000 de la Israel, care s-a angajat să le livreze 5.000.

Citește și: UE denunță reforma electorală din Hong Kong și amenință Beijingul cu noi sancțiuni

În schimb, circa 40% din cei 9 milioane de israelieni au primit cele două doze de vaccin Pfizer/BioNTech de la lansarea campaniei naţionale pe 19 decembrie.

ONG-uri şi responsabili palestinieni au afirmat în ultimele săptămâni că Israelul are ‘obligaţia’, în calitate de putere ‘de ocupaţie’, să furnizeze vaccinuri celor 2,8 milioane de palestinieni din Cisiordania şi 2 milioane din Fâşia Gaza, aflată sub blocadă israeliană.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

În urma dictatorului

În urma dictatorului Ce se petrece după prăbușirea inevitabilă a unui regim personal. Filmul „Moartea lui Stalin” (2017) începe cu dictatorul prăbușit în stare de inconștiență...

Din Rusia pentru Houthi, cu dragoste (editorial)

Din Rusia pentru Houthi, cu dragoste Sub veghea lui Biden, amenințarea la adresa transporturilor maritime globale a luat amploare. Președintele Biden și-a dedicat discursul de adio...

The New York Times: Cum s-a transformat mințitul în dezinformare

Cum s-a transformat mințitul în dezinformare După momentul în care Donald Trump a contestat validitatea certificatului de naștere al lui Barack Obama, Trump a continuat...

Cum s-a degradat libertatea sub veghea lui Biden (editorial)

Cum s-a degradat libertatea sub veghea lui Biden Succesorul lui va moșteni o lume incomparabil mai primejdioasă Președintele Biden a luat ieri cuvântul la ONU, fiind...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.