Israelul afirmă că populaţia sa creştină este în creştere

Publicat:

Israelul afirmă că populaţia sa creştină este în creştere, la câteva zile după ce Biserica Anglicană a vorbit despre o “încercare concertată” a “grupurilor radicale” de a o înlătura, transmite AFP, potrivit agerpres

Biroul Central de Statistică al Israelului a informat miercuri că 182.000 de creştini locuiesc în ţară, în creştere cu 1,4% faţă de anul trecut.


Citește și : Suedia cere din 28 decembrie un test negativ pentru toţi călătorii

Arhiepiscopul de Canterbury Justin Welby, şeful Bisericii Anglicane, a iritat autorităţile israeliene când a denunţat, alături de arhiepiscopul anglican de Ierusalim, Hosam Naum, o “scădere constantă” a numărului creştinilor din Ierusalimul de Est.

“Liderii Bisericii estimează că în Oraşul Vechi al Ierusalimului au mai rămas astăzi mai puţin de 2.000 de creştini”, au scris cei doi arhiepiscopi într-un articol publicat duminică în The Sunday Times.

Ei consideră că actuala “creştere a violenţei fizice şi verbale împotriva clerului creştin şi vandalizarea locurilor sfinte de către grupuri marginale şi radicale” constituie o “încercare concertată” de a-i îndepărta pe creştini din Israel.

Articolul urmează apelului din 13 decembrie al liderilor creştini din Ierusalim care susţineau că “grupurile radicale continuă să achiziţioneze imobile strategice în cartierul creştin cu scopul de a reduce proporţia creştinilor”.

Ministerul israelian de externe a răspuns că aceste acuzaţii sunt “nefondate şi denaturează realitatea comunităţii creştine din Israel”.

“Populaţia creştină din Israel – inclusiv cea din Ierusalim – se bucură de libertate deplină de religie şi de credinţă, este în creştere constantă şi face parte din acel mozaic unic care este societatea israeliană”, potrivit unui comunicat al ministerului.

În 1967 Israelul a anexat Ierusalimul de Est, care include Oraşul Vechi, anexare care a rămas nerecunoscută de majoritatea comunităţii internaţionale.

Arhiepiscopii Welby şi Naoum susţin că, din cauza “comunităţilor de coloni în creştere” şi a restricţiilor privind circulaţia, creştinii palestinieni părăsesc Cisiordania ocupată.

Citește și : Purtarea măştii redevine obligatorie în spaţiile deschise din Spania

Ministerul de externe a dat asigurări că Israelul “apără libertatea de religie şi credinţă pentru toate religiile, precum şi libertatea de acces la locurile sfinte”.

“Declaraţiile liderilor de biserici din Ierusalim sunt deosebit de revoltătoare având în vedere tăcerea lor cu privire la situaţia multor comunităţi creştine din Orientul Mijlociu care suferă de discriminare şi persecuţie”, a adăugat ministerul israelian.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

În urma dictatorului

În urma dictatorului Ce se petrece după prăbușirea inevitabilă a unui regim personal. Filmul „Moartea lui Stalin” (2017) începe cu dictatorul prăbușit în stare de inconștiență...

Din Rusia pentru Houthi, cu dragoste (editorial)

Din Rusia pentru Houthi, cu dragoste Sub veghea lui Biden, amenințarea la adresa transporturilor maritime globale a luat amploare. Președintele Biden și-a dedicat discursul de adio...

The New York Times: Cum s-a transformat mințitul în dezinformare

Cum s-a transformat mințitul în dezinformare După momentul în care Donald Trump a contestat validitatea certificatului de naștere al lui Barack Obama, Trump a continuat...

Cum s-a degradat libertatea sub veghea lui Biden (editorial)

Cum s-a degradat libertatea sub veghea lui Biden Succesorul lui va moșteni o lume incomparabil mai primejdioasă Președintele Biden a luat ieri cuvântul la ONU, fiind...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.