Israelul a anulat un proiect de expulzare a migranţilor africani

Publicat:

Israelul a anunţat luni că a anulat un proiect controversat de expulzare a migranţilor africani, semnând un acord cu ONU pentru reinstalarea unei părţi a acestora în ţări occidentale, transmite AFP, potrivit agerpres.

‘Înaltul Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi şi Israelul au ajuns la un acord ce permite plecarea a cel puţin 16.250 de migranţi africani spre ţări occidentale, în timp ce statul Israel va regla statutul celor care vor rămâne pe loc’, menţionează un comunicat al biroului premierului israelian Benjamin Netanyahu, fără a nominaliza ţările respective.


Citește și : 17 eleve afgane au fost otrăvite în propria clasă

Guvernul Netanyahu prevăzuse să le acorde termen migranţilor până la începutul lui aprilie să aleagă ori să plece – în ţara de origine sau într-un stat terţ -, ori să fie încarceraţi pe termen neprecizat.

Planul guvernamental a declanşat numeroase critici, mai ales din partea Înaltului Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi (UNHCR).

Potrivit Ministerului de Interne israelian, în această ţară trăiesc în prezent 42.000 de migranţi africani, cei mai mulţi originari din Sudan şi Eritreea. Jumătate dintre ei – femei şi copii – nu erau ameninţaţi de acest plan.

Marea majoritate a migranţilor au sosit după anul 2007, infiltrându-se prin Sinaiul egiptean. Între timp, frontiera permeabilă de atunci cu Egiptul a deveni aproape ermetică.

Africanii s-au instalat în număr mare în cartierele sărace din Tel Aviv.

‘Acordul semnat cu UNHCR permite anularea imediată a expulzărilor către un stat terţ, aşa cum era prevăzut în planul precedent’, mai indică biroul premierului.

Potrivit aceluiaşi comunicat, mii de migranţi africani ar urma să obţină un statut care să le permită legalizarea situaţiei lor în Israel.

O purtătoare de cuvânt a UNHCR a confirmat pentru Reuters convenirea unui acord cu Israelul, însă nu a furnizat detalii.

Citește și : Un oligarh rus a fost arestat pentru deturnare de fonduri. Reacţia Kremlinului nu se lasă aşteptată

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

În urma dictatorului

În urma dictatorului Ce se petrece după prăbușirea inevitabilă a unui regim personal. Filmul „Moartea lui Stalin” (2017) începe cu dictatorul prăbușit în stare de inconștiență...

Din Rusia pentru Houthi, cu dragoste (editorial)

Din Rusia pentru Houthi, cu dragoste Sub veghea lui Biden, amenințarea la adresa transporturilor maritime globale a luat amploare. Președintele Biden și-a dedicat discursul de adio...

The New York Times: Cum s-a transformat mințitul în dezinformare

Cum s-a transformat mințitul în dezinformare După momentul în care Donald Trump a contestat validitatea certificatului de naștere al lui Barack Obama, Trump a continuat...

Cum s-a degradat libertatea sub veghea lui Biden (editorial)

Cum s-a degradat libertatea sub veghea lui Biden Succesorul lui va moșteni o lume incomparabil mai primejdioasă Președintele Biden a luat ieri cuvântul la ONU, fiind...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.