Israelul BLOCHEAZĂ virarea taxelor datorate Palestinei

Publicat:

Cabinetul restrâns de securitate al Israelului a aprobat duminică prin vot cererea ministrului apărării, Naftali Bennet, de a bloca 150 de milioane de shekeli (circa 40 de milioane de euro) din taxele colectate pentru Autoritatea Palestiniană, informează AFP, potrivit agerpres.

Suma este considerată de Israel echivalentă cu cea alocată de Autoritatea Palestiniană (AP) familiilor deţinuţilor palestinieni din închisorile israeliene şi ale celor ucişi în urma unor atacuri împotriva Israelului. Potrivit statului evreu, alocaţiile respective încurajează violenţa.


Citește și : Zboruri anulate în cea mai aglomerată zi pe aeroportul din Lisabona

Israelul colectează în numele Autorităţii Palestiniene TVA şi taxe vamale şi a suspendat deja în februarie anul acesta o parte din vărsămintele corespunzătoare. Preşedintele AP, Mahmoud Abbas, a reacţionat hotărând că nu va fi acceptată nicio plată incompletă, iar administraţia palestiniană a fost lipsită astfel de fonduri de sute de milioane de euro.

Citește și: ATAC armat într-o biserică din Texas: Cel puțin doi oameni au murit!

Ca urmare, economia palestiniană, în care şomajul este de aproape 30%, a fost afectată puternic; în aprilie, Banca Mondială a apreciat că situaţia este “nesustenabilă”. În teritoriile palestiniene au fost adoptate măsuri de austeritate, inclusiv neplata a aproape jumătate din salariile angajaţilor AP.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

În urma dictatorului

În urma dictatorului Ce se petrece după prăbușirea inevitabilă a unui regim personal. Filmul „Moartea lui Stalin” (2017) începe cu dictatorul prăbușit în stare de inconștiență...

Din Rusia pentru Houthi, cu dragoste (editorial)

Din Rusia pentru Houthi, cu dragoste Sub veghea lui Biden, amenințarea la adresa transporturilor maritime globale a luat amploare. Președintele Biden și-a dedicat discursul de adio...

The New York Times: Cum s-a transformat mințitul în dezinformare

Cum s-a transformat mințitul în dezinformare După momentul în care Donald Trump a contestat validitatea certificatului de naștere al lui Barack Obama, Trump a continuat...

Cum s-a degradat libertatea sub veghea lui Biden (editorial)

Cum s-a degradat libertatea sub veghea lui Biden Succesorul lui va moșteni o lume incomparabil mai primejdioasă Președintele Biden a luat ieri cuvântul la ONU, fiind...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.