Israelul bombardează din nou ținte Hamas din Fâșia Gaza

Publicat:

Forţele aeriene israeliene au efectuat noi raiduri în noaptea de joi spre vineri împotriva unor ţinte ale mişcării islamiste Hamas din Fâşia Gaza, potrivit informaţiilor furnizată de armată şi martori, transmite AFP, potrivit agerpres.

Armata israeliană a informat că avioanele sale de război au vizat poziţii ale Hamas în Fâşia Gaza ca represalii la tirurile cu baloane incendiare de joi, iar jurnaliştii AFP din teritoriul palestinian au raportat, de asemenea, explozii în timpul nopţii.


Citește și: Portugalia închide zona Lisabonei, după ce varianta Delta a devenit dominantă şi au crescut cazurile pozitive

Aceasta este a doua rundă de raiduri israeliene în Fâşia Gaza de la începutul săptămânii şi sfârşitul războiului de 11 zile (10 – 21 mai) cu mişcarea armată islamistă Hamas, la putere în Fâşia Gaza, unde trăiesc două milioane de palestinieni.

Forţele israeliene susţin că raidurile sale au vizat o ţintă militară a Hamas din oraşul Gaza şi una de lansare a rachetelor, situată în Khan Younes, în sudul enclavei aflate de 15 ani sub blocadă israeliană.

Totodată, şeful armatei israeliene, generalul Aviv Kohavi, a cerut militarilor să “sporească pregătirea armatei” pentru o “serie de scenarii”, inclusiv “reluarea ostilităţilor”.

Citește și: Putin este pregătit să continue dialogul cu SUA dacă şi acestea sunt pregătite

Ultimele confruntări s-au soldat cu moartea a 260 de palestinieni, printre care copii şi adolescenţi, şi 13 israelieni.

Noile schimburi de focuri survin pe fondul eforturilor Egiptul de a consolida armistiţiul fragil în vigoare.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Retragerea lui Biden, un avantaj pentru România?

Retragerea lui Biden, un avantaj pentru România? Retragerea lui Joe Biden din cursa prezidențială le dă democraților posibilitatea să vină cu un candidat proaspăt, capabil...

SUA, în faţa unei campanii tumultoase, cum nu s-a mai văzut din 1968

SUA, în faţa unei campanii tumultoase, cum nu s-a mai văzut din 1968 Retragerea preşedintelui american, Joe Biden, din cursa pentru Casa Albă aruncă ţara...

Schimbările climatice prelungesc durata zilelor, potrivit unui studiu

Schimbările climatice prelungesc durata zilelor, potrivit unui studiu Schimbările climatice, care provoacă topirea gheţarilor de la poli, încetinesc foarte uşor rotaţia Terrei, ceea ce creşte...

Ce-i de făcut, America? (editorial)

Ce-i de făcut, America? Cu toții am fost afectați de politica toxică - indiferent de ce convingeri avem. Din fericire presa ne spune că Donald Trump...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.