Israelul flexibilizează condiţiile pentru portul de armă

Publicat:

Israelul a anunţat luni flexibilizarea condiţiilor de eligibilitate pentru portul de arme, autorizând teoretic până la 600.000 de civili suplimentari să ceară un permis pentru aceasta, informează marţi AFP, potrivit agerpres.

Autorităţile se aşteaptă totuşi ca doar 350.000 de persoane să facă o cerere în acest sens, a indicat o sursă din cadrul Ministerului Securităţii Publice, sub rezerva anonimatului.


Citeşte şi: Atac masiv cu rachete asupra Kabulului. Este vizat palatul prezidenţial

Noile condiţii, intrare în vigoare luni, permit de acum înainte oricărui israelian care a beneficiat de o solidă pregătire în lupta de infanterie să ceară o astfel de autorizaţie.

În afara unor excepţii, serviciul militar este obligatoriu în Israel pentru bărbaţi şi femei începând de la 18 ani, însă numai o minoritate primeşte respectiva instruire.

Criteriul esenţial pentru a primi un permis de port-armă era până în prezent, în afară de profesie, locul de reşedinţă. Israelienii care trăiesc sau care lucrează în Cisiordania, teritoriu palestinian ocupat de Israel, primeau adeseori o licenţă.

Dintre cei 8,5 milioane de israelieni, 140.000 sunt deja deţinători ai unui astfel de permis.

Deşi autorităţile afirmă că această decizie urmăreşte să crească securitatea, în special faţă de atacuri ale palestinienilor, detractorii săi susţin că ea nu va face decât să încurajeze violenţa.

“Mulţi civili au salvat deja vieţi în timpul atentatelor, comise în special de lupi singuratici. Cu cât ei vor fi mai antrenaţi să poarte arme, cu atât mai mari vor fi şansele de a contracara atacurile şi de a reduce pierderile umane”, a explicat luni seara într-un comunicat ministrul securităţii publice, Gilad Erdan.

El a asigurat de altfel, marţi, în cursul unei intervenţii la postul de radio public, că toate candidaturile pentru portul de arme vor fi examinate cu stricteţe, apreciind criteriile de obţinere ca fiind printre “cele mai stricte”.

Cteşte şi: Trump spune că ‘cel mai probabil’ se va vedea din nou cu Kim Jong Un

“Noi examinăm trecutul oamenilor, starea sănătăţii lor, în special sănătatea lor mentală, sunt necesare autorizaţii de la Ministerul Sănătăţii şi de la poliţie”, a explicat el.

În contextul unui conflict persistent, Israelul şi teritoriile palestiniene au cunoscut din octombrie 2015 un val de atacuri cu armă albă, comise adeseori de palestinieni izolaţi, împotriva forţelor de securitate sau a unor civili israelieni.

Zeci de agresori palestinieni au fost doborâţi de forţele israeliene sau în unele cazuri de către civili. Aceste atacuri au devenit acum mai rare. 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

În urma dictatorului

În urma dictatorului Ce se petrece după prăbușirea inevitabilă a unui regim personal. Filmul „Moartea lui Stalin” (2017) începe cu dictatorul prăbușit în stare de inconștiență...

Din Rusia pentru Houthi, cu dragoste (editorial)

Din Rusia pentru Houthi, cu dragoste Sub veghea lui Biden, amenințarea la adresa transporturilor maritime globale a luat amploare. Președintele Biden și-a dedicat discursul de adio...

The New York Times: Cum s-a transformat mințitul în dezinformare

Cum s-a transformat mințitul în dezinformare După momentul în care Donald Trump a contestat validitatea certificatului de naștere al lui Barack Obama, Trump a continuat...

Cum s-a degradat libertatea sub veghea lui Biden (editorial)

Cum s-a degradat libertatea sub veghea lui Biden Succesorul lui va moșteni o lume incomparabil mai primejdioasă Președintele Biden a luat ieri cuvântul la ONU, fiind...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.