Israelul, în doliu după ce armata a ucis din greşeală trei ostatici deţinuţi de Hamas

Publicat:

Israelul, în doliu după ce armata a ucis din greşeală trei ostatici deţinuţi de Hamas

Israelul plânge, sâmbătă, moartea a trei ostatici în Gaza, ucişi din greşeală, după ce trupele i-au confundat cu terorişti Hamas, a anunțat armata israeliană. Rudele ostaticilor cer guvernului o nouă înţelegere cu Hamas pentru a asigura eliberarea celor dragi, relatează AFP.

În primele ore ale zilei de sâmbătă, Hamas a raportat “lupte violente” în sectorul Jabaliya, precum şi lovituri aeriene şi tiruri intense de artilerie în Khan Younis, noul epicentru al luptelor din sudul teritoriului.


Armata israeliană a declarat vineri seara că Yotam Haim, Alon Shamriz şi Samer El-Talalqa – toţi tineri, cu vârste de până în 30 de ani – au fost împuşcaţi în timpul unor operaţiuni într-un cartier din oraşul Gaza.

Citește și Israelul a autorizat deschiderea ‘temporară’ a unui nou punct de intrare în Gaza

Cei trei se aflau printre cele aproximativ 240 de persoane luate ostatice în timpul raidurilor Hamas din 7 octombrie din Israel, în care au murit, de asemenea, 1.200 de persoane.

Ei au fost confundaţi cu terorişti Hamas şi au fost consideraţi o ameninţare, a precizat armata, potrivit News.ro.

Premierul israelian, Benjamin Netanyahu, a descris moartea lor drept o “tragedie insuportabilă”. “Tot Israelul deplânge pierderea lor”, a spus el, în timp ce Casa Albă a calificat incidentul drept o “greşeală tragică”.

Sute de persoane s-au adunat vineri seară în faţa Ministerul israelian al Apărării din Tel Aviv pentru a cere guvernului lui Netanyahu să asigure eliberarea celor peste 130 de ostatici despre care Israelul crede că sunt încă reţinuţi în teritoriile controlate de Hamas.

Demonstranţii au fluturat steaguri israeliene, au afişat pancarte şi au ţinut fotografii ale captivilor cerând un acord imediat pentru eliberarea lor.

Citește și Un jurnalist Al Jazeera, ucis într-un atac israelian în Fâşia Gaza

Armata israeliană şi-a intensificat însă raidurile aeriene în pofida apelurilor la reţinere venite inclusiv din partea Washingtonului.

Potrivit ultimelor cifre ale Ministerului Sănătăţii al Hamas, care deţine puterea în Gaza, aproape 19 000 de persoane, dintre care 70% femei, copii şi adolescenţi, au fost ucise în bombardamentele israeliene.

În urma anunţului privind moartea celor trei ostatici, site-ul Axios a relatat că David Barnea, şeful Mossad, serviciul de informaţii externe al Israelului, urmează să se întâlnească în weekend cu premierul qatarez Mohammed ben Abdelrahmane Al-Thani.

Întâlnirea ar urma să aibă loc în Europa şi s-ar concentra pe o a doua fază a armistiţiului, pentru a permite eliberarea ostaticilor, a scris Axios, fără a preciza locul întâlnirii sau numărul de ostatici care ar putea fi eliberaţi.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Proba de înot maraton de la JO ar putea avea loc în afara Parisului, dacă Sena nu va curată pentru scăldat

Proba de înot maraton de la JO ar putea avea loc în afara Parisului, dacă Sena nu va curată pentru scăldat Proba de înot maraton...

Două cutremure în România în mai puţin de trei ore

Două cutremure în România în mai puţin de trei ore Două cutremure au avut loc în România, în zona seismică Vrancea, în noaptea de vineri...

BIOGRAFIE – Keir Starmer: cine este noul premier al Marii Britanii şi ce promite?

BIOGRAFIE - Keir Starmer: cine este noul premier al Marii Britanii şi ce promite? Când Keir Starmer a fost ales să conducă Partidul Laburist din...

Fraţii Andrew și Tristan Tate pot părăsi România

Fraţii Andrew și Tristan Tate pot părăsi România Tribunalul Bucureşti a decis ca Andrew Tate şi Tristan Tate să fie cercetaţi în continuare sub control...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.