Israelul intenţionează să crească de peste două ori populaţia din coloniile sale din Ciosiordania în următorii zece ani

Publicat:

Israelul doreşte să crească de peste două ori populaţia din coloniile sale din Cisiordania ocupată, pentru a ajunge la un milion de colonişti în următorii zece ani, a afirmat miercuri ministrul israelian al apărării, criticat imediat de Autoritatea Palestiniană, informează joi AFP, scrie agerpres.

‘Obiectivul nostru este ca în decurs de un deceniu, un milion de cetăţeni israelieni să locuiască în Iudeea şi Samaria’, a declarat Naftali Bennett cu referire la numele biblic folosit de guvernul israelian pentru a defini Cisiordania ocupată.


Citește și : SUA consideră că au ‘restabilit un anumit nivel de descurajare’ cu Iranul

Bennett, membru al unui partid al dreptei radicale israeliene, a făcut această declaraţie în timpul unei conferinţe la Ierusalim asupra ‘doctrinei Pompeo’, de la numele lui Mike Pompeo, secretarul de stat american care a anunţat o schimbare în politica Washingtonului cu privire la coloniile evreieşti în teritoriile palestiniene ocupate.

După ce a recunoscut Ierusalimul drept capitală a Israelului şi o parte din Înălţimile Golan siriene drept israeliene, Casa Albă a declarat la mijlocul lui noiembrie că nu mai consideră coloniile evreieşti din Cisiordania ocupată ca fiind ”contrare dreptului internaţional”. Această decizie i-a iritat pe palestinieni şi a fost criticată de ONU, de Franţa şi de ţările arabe, aminteşte AFP.

În jur de 400.000 de colonişti evrei sunt implantaţi în prezent în coloniile din Cisiordania ocupată, teritoriu unde locuiesc circa 2,7 milioane de palestinieni. Incluzând Ierusalimul de Est, teritoriu anexat de Israel şi care nu face parte din Cisiordania, circa 600.000 de colonişti sunt stabiliţi în teritoriile palestiniene ocupate.

‘Declar oficial că politica statului Israel este cea conform căreia zona C este a sa’, a declarat Bennett, cu referire la una dintre cele trei zone din Cisiordania definite de acordurile de la Oslo şi care reprezintă în jur de 60% din acest teritoriu palestinian.

Colonizarea de către Israel a Cisiordaniei şi Ierusalimului de Est anexate a continuat sub toate guvernele israeliene din 1967, însă ea s-a accelerat în ultimii ani la impulsul premierului Benjamin Netanyahu şi al aliatului său de la Washington, preşedintele Donald Trump.

Bennett a contestat din nou ideea că teritoriile palestiniene ar fi ‘ocupate’, în faţa premierului Benjamin Netanyahu şi a ambasadorului american în Israel, David Friedman, acesta din urmă estimând că ‘israelienii’ şi ‘evreii’ au ‘dreptul de a locui în Iudeea şi Samaria’.

Ministerul palestinian al Afacerilor Externe a calificat declaraţiile lui Bennett şi Friedman drept ‘rasiste’, pentru că vizează ‘confiscarea teritoriilor palestiniene’ şi reflectă ‘natura colonială’ a proiectului de pace pe care SUA trebuie să-l anunţe.

Însă, ‘noi nu suntem ocupanţi în patria noastră, pe pământul nostru, noi nu suntem ca belgienii în Congo’, a declarat Netanyahu cu referire la prezenţa antică a evreilor în aceste teritorii.

Citește și : Maduro anunţă manevre militare pentru 15 şi 16 februarie în principalele oraşe ale Venezuelei

La începutul acestei săptămâni, autorităţile israeliene au aprobat construcţia a 1.936 de noi locuinţe în colonii. Această măsură a fost condamnată miercuri de Ministerul Afacerilor Externe iordanian, care a amintit într-un comunicat că nu există nicio legitimitate pentru coloniile israeliene, care încalcă ‘dreptul internaţional’.

‘Comunitatea internaţională trebuie să-şi asume responsabilităţile şi să ia toate măsurile necesare pentru a pune capăt politicii israeliene de colonizare, care subminează eforturile menite să soluţioneze conflictul’ israeliano-palestinian, a spus purtătorul de cuvânt al ministerului iordanian, Daifallah al-Fayez.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

În urma dictatorului

În urma dictatorului Ce se petrece după prăbușirea inevitabilă a unui regim personal. Filmul „Moartea lui Stalin” (2017) începe cu dictatorul prăbușit în stare de inconștiență...

Din Rusia pentru Houthi, cu dragoste (editorial)

Din Rusia pentru Houthi, cu dragoste Sub veghea lui Biden, amenințarea la adresa transporturilor maritime globale a luat amploare. Președintele Biden și-a dedicat discursul de adio...

The New York Times: Cum s-a transformat mințitul în dezinformare

Cum s-a transformat mințitul în dezinformare După momentul în care Donald Trump a contestat validitatea certificatului de naștere al lui Barack Obama, Trump a continuat...

Cum s-a degradat libertatea sub veghea lui Biden (editorial)

Cum s-a degradat libertatea sub veghea lui Biden Succesorul lui va moșteni o lume incomparabil mai primejdioasă Președintele Biden a luat ieri cuvântul la ONU, fiind...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.