X

Israelul a lovit infrastructura iraniană din Siria: ‘Dacă peste noi cade ploaia, peste ei se va abate furtuna’ – VIDEO

Armata israeliană a lovit aproape în totalitate infrastructura iraniană din Siria, ca represalii la tirurile de rachete din cursul nopţii asupra poziţiilor sale de pe Platoul Golan, a declarat joi ministrul israelian al apărării, Avigdor Lieberman, transmit AFP şi Reuters, potrivit agerpres.

‘Am lovit aproape toate infrastructurile iraniene din Siria, ei nu trebuie să uite vechiul adagiu conform căruia, dacă peste noi cade ploaia, peste ei se va abate furtuna’, a afirmat Lieberman.

Citeşte şi: Ce spune Bashar al-Assad despre atacul chimic de la Douma

‘Sper că am încheiat acest capitol şi au înţeles mesajul’, a adăugat ministrul, la o conferinţă de securitate desfăşurată la Herzliya, în apropiere de Tel Aviv.

Forţele iraniene din Siria au lansat, în cursul nopţii, un atac cu rachete împotriva poziţiilor armatei israeliene de pe Platoul Golan, a anunţat Israelul. Acesta a declanşat în replică unul din cele mai intense tiruri de rachete asupra teritoriului Siriei de la începutul conflictului în 2011.


Lieberman a precizat că niciuna din rachetele iraniene nu a căzut în interiorul teritoriului deţinut de Israel, fie având o traiectorie prea scurtă, fie fiind doborâte de apărarea israeliană.

Potrivit Reuters, în zona Înălţimilor Golan, elevii israelieni au mers joi dimineaţă la şcoală ca de obicei, după ce sirenele i-au trimis pe locuitori în adăposturi pe timpul nopţii. 

Citeşte şi: Tensiunile escaladează în Orientul Apropiat. Israelul a lansat un contraatac puternic după un atac cu rachete asupra Înalțimilor Golan

Tags: Avigdor LiebermanHerzliyaIranisraelPlatoul Golansiriatel aviv
Categorii: Sinteze