
Newly appointed Minister of Education, Yifat Shasha-Biton (not seen) and outgoing Minister Yoav Galant, at a ceremony for replacing of minister, held at the Education Ministry in Jerusalem on June 14, 2021. Photo by Olivier Fitoussi/FLASH90 *** Local Caption *** ??? ????? ???? ???? ?????? ???? ????
Israelul menţine “toate mijloacele posibile” pentru a bloca dotarea Iranului cu armament nuclear, afirmă ministrul israelian al Apărării, Yoav Gallant, cerând comunităţii internaţionale să se mobilizeze pentru a opri programele iraniene de înarmare, informează mediafax.
“În privinţa împiedicării Iranului să se doteze cu arme nucleare, trebuie să menţinem toate mijloacele posibile, repet, toate mijloacele posibile”, a declarat Yoav Gallant, cu ocazia unui eveniment desfăşurat la Conferinţa pentru Securitate de la München. La eveniment au participat şi oficiali din Emiratele Arabe Unite şi Bahrain.
Citește și : Kievul rămâne ferm: Rusia trebuie să-şi retragă trupele de pe teritoriul Ucrainei înainte să înceapă negocierile
Ministrul israelian al Apărării a acuzat Iranul de extinderea activităţilor pentru fabricarea unor sisteme avansate de armament. “În prezent, Iranul poartă discuţii cu peste 50 de ţări pentru vânzarea de armament avansat, inclusiv drone şi rachete teleghidate de mare precizie”, a afirmat Yoav Gallant, potrivit site-ului Ynetnews.com, menţionând Belarusul şi Venezuela printre clienţii Iranului.
În ianuarie, Yoav Gallant i-a semnalat secretarului american al Apărării, Lloyd Austin, că Guvernul Israelului este determinat să oprească eforturile Iranului de a se dota cu arme nucleare. Secretarul de Stat american, Antony Blinken, a anunţat recent că nu mai consideră prioritară relansarea Acordului nuclear dintre marile puteri şi Iran, avertizând regimul de la Teheran asupra consecinţelor acţiunilor de reprimare a protestelor şi susţinerii oferite Rusiei.
Citește și : Moscova confirmă numirile recente în fruntea districtelor militare ale Federaţiei Ruse