Israelul nu dorește nicio mediere în conflictul cu Iranul, constată Rusia

Israelul nu dorește vreo mediere externă pentru o soluționare negociată a conflictului său cu Iranul, a transmis marți Rusia, care avertizează asupra unei ‘escaladări galopante’ a acestui conflict, consemnează agențiile AFP și Reuters.

‘La ora actuală, noi constatăm o reticență, pentru a nu spune altfel, din partea Israelului de a accepta servicii de mediere și de a se angaja pe o cale pașnică de soluționare’ a conflictului, a declarat presei purtătorul de cuvânt al președinției ruse, Dmitri Peskov. ‘Situația continuă să escaladeze galopant’, a avertizat acesta.

El a mai spus că oferta Rusiei de mediere este în continuare valabilă, dar Israelul nu este interesat de o soluționare pașnică a conflictului său cu Iranul.

În timpul negocierilor dintre SUA și Iran asupra programului nuclear iranian desfășurate săptămâna trecută, negocieri întrerupte după ce Israelul a atacat vineri Iranul, Rusia a propus să preia uraniu îmbogățit din Iran și să-l convertească în combustibil nuclear pentru uz civil, ca potențială soluție de calmare a crizei care însă a degenerat într-un conflict deschis între Israel și Iran.

Israelul a lansat o campanie intensă de bombardamente asupra instalațiilor programului nuclear iranian și bazelor armatei iraniene, în special instalațiile de lansare a rachetelor balistice. Au fost uciși zeci de comandanți de rang înalt ai armatei iraniene și colaboratori ai ayatollahului Ali Khamenei. Însă principalele instalații iraniene de îmbogățire a uraniului se află în facilități subterane, pe care Israelul nu le poate lovi decât cu arme anti-buncăr deținute de SUA.

Iranul a ripostat cu sute de rachete balistice și drone lansate în valuri asupra unor ținte în Israel. Sistemele antiaeriene israeliene, în special sistemul Iron Dome, au interceptat majoritatea proiectilelor, dar rata de succes în interceptarea acestora a fost mai redusă ca de obicei, astfel că unele rachete și-au atins ținta ori au lovit zone locuite și au produs victime. Iranul susține că a lovit inclusiv centrul de operațiuni al serviciului secret israelian Mossad la Tel Aviv

Tags: Dmitri PeskovIsraelul
Categorii: ExterneȘtirile zilei