Israelul numără aproape 12.000 de cazuri cu coronavirus

Numărul cazurilor de COVID-19 în Israel a ajuns la 11.868, a anunţat marţi Ministerul Sănătăţii, precizând că 282 sunt cazuri noi, transmite Xinhua, potrivit agerpres.

În ce priveşte decesele, au fost consemnate 117, unul în plus faţă de raportarea precedentă.

Citește și: Preşedintele Israelului le dă 48 de ore lui Netanyahu și Gantz pentru formarea unui guvern

De luni seară, încă 145 de pacienţi s-au vindecat, iar bilanţul total a ajuns la 2.000, a indicat ministerul.

În acelaşi interval, numărul pacienţilor în stare gravă a scăzut de la 183 la 181, însă cel al pacienţilor ventilaţi a crescut de la 132 la 136.

Citește și: Tornadele DEVASTEAZĂ sudul Statelor Unite (VIDEO)! Cel puțin 32 de americani au murit!

Ministerul Sănătăţii a mai menţionat că numărul de teste efectuate zilnic a crescut luni din nou, ajungând la 9.459, al doilea cel mai mare număr de până acum.

Cele mai multe teste au fost realizate în Israel pe 3 aprilie, 9.903, însă, din cauza penuriei de reactivi, timp de câteva zile au putut fi efectuate doar mai puţin de 6.000.

Tags: coronaviruscovid-19israel
Categorii: Știrile zilei