X

Israelul s-a oprit două minute şi a tăcut complet de Ziua Holocaustului

Israelienii şi-au întrerupt joi, la ora exactă 10:00 (07:00 GMT), orice activitate timp de două minute, în sunetul lugubru al sirenelor, pentru a marca Ziua Holocaustului în memoria celor 6 milioane de evrei victime ale nazismului în Al Doilea Război Mondial, relatează AFP şi dpa, potrivit agerpres.

La ora locală 10:00, pe întreg teritoriul ţării automobiliştii au coborât din maşini, autobuzele s-au oprit, la fel şi pietonii, care s-au recules pe străzi, în cea mai solemnă zi a Israelului. Elevii şi studenţii au marcat şi ei cele două minute de tăcere în instituţiile şcolare. În faţa magazinelor şi instituţiilor, mulţi israelieni s-au recules cu capetele plecate.

Citeşte şi: Polonia şi Israelul organizează ceremonii pentru a marca Ziua de Comemorare a Holocaustului

Posturile de radio şi televiziune vor difuza joi doar muzică adecvată momentului şi programe pe tema Holocaustului, în timp ce în toată ţara vor avea loc ceremonii comemorative.

Supravieţuitori ai Holocaustului au aprins miercuri seară şase torţe în cadrul unei ceremonii în memoria milioanelor de evrei ucişi de nazişti.

O ceremonie de depunere de jerbe a avut loc joi dimineaţă la Memorialul Yad Vashem de la Ierusalim, la care au participat premierul Benjamin Netanyahu, supravieţuitori ai Holocaustului şi delegaţii venite din toată ţara.

Citeşte şi: Vladimir Putin îi cere premierul israelian Netanyahu să nu destabilizeze Siria

La o oră după sunetul sirenei, israelienii urmau să înceapă recitarea numelor victimelor Holocaustului la Yad Vashem, precum şi în Knesset (parlament), în cadrul unei ceremonii intitulate ‘Fiecare persoană are un nume’.

Miercuri, în ajunul Zilei de comemorare a victimelor Holocaustului, premierul Netanyahu a comparat Iranul cu regimul nazist, avertizând Teheranul ‘să nu pună la încercare determinarea statului Israel’. 

Citeşte şi: Polonia şi Israelul organizează ceremonii pentru a marca Ziua de Comemorare a Holocaustului

Tags: Benjamin NetanyahuierusalimisraelYad VashemZiua Holocaustului
Categorii: Sinteze