Israelul va primi niciun civil sirian pe teritoriul său, afirmă Netanyahu

Publicat:

Israelul va continua să le ofere ajutor umanitar refugiaţilor sirieni care fug de război, însă nu va primi niciun civil pe teritoriul său, a afirmat duminică premierul Benjamin Netanyahu, relatează AFP, potrivit agerpres.

Israelul a trimis tone de produse alimentare, haine şi medicamente civililor refugiaţi în partea siriană a Platoului Golan după ce au fugit de luptele din sudul Siriei vecine, a anunţat vineri armata israeliană.


Citește și : Apropiaţi ai preşedintelui Trump anticipează o schimbare de regim la Teheran

“Vom continua să ne apărăm frontierele, să oferi ajutor umanitar atât cât vom putea, însă nu vom permite intrări pe teritoriul nostru”, a declarat Netanyahu înaintea reuniunii săptămânale a consiliului de miniştri.

El a reiterat de asemenea cerinţa Israelului ca Iranul să se retragă militar din Siria, ceea ce consideră a fi o prioritate pentru ţara sa.

Israelul ocupă din 1967 o parte din Platoul Golan situat la frontiera dintre cele două ţări, care se află în continuare tehnic în stare de război.

Civilii sirieni au fugit de o ofensivă a regimului lui Bashar al-Assad şi a aliaţilor săi declanşată la 19 iunie pentru a elibera zonele controlate de rebeli în provincia Deraa, în sudul Siriei.

Totodată, armata israeliană a anunţat duminică într-un comunicat că a trimis întăriri de trupe în partea israeliană a Platoului Golan pentru “a face faţă evoluţiilor de cealaltă parte a frontierei”.

Citește și : Austria: Zeci de mii de persoane au manifestat împotriva zilei de lucru de 12 ore

Comunicatul precizează că “politica de non-intervenţie în conflictul sirian va rămâne neschimbată atât timp cât suveranitatea israeliană nu este contestată şi cetăţenii săi nu sunt ameninţaţi”.

Având grijă să nu fie atras în conflict, Israelul a atacat totuşi în mai multe rânduri teritoriul sirian, lovind în special convoaie cu arme destinate, în opinia sa, grupării libaneze Hezbollah, aliat al regimului sirian şi inamic al statului israelian.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

OPINIE – De ce este Maia Sandu lideră în toate sondajele din R. Moldova?

De ce este Maia Sandu lideră în toate sondajele din R. Moldova? Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri prezidențiale, 33,7% ar vota pentru actualul...

Europa îi rânjește în față propriului electorat (editorial)

Europa îi rânjește în față propriului electorat   Dreapta a câștigat teren la alegerile din Uniunea Europeană, însă noua ei conducere e tot cea veche   Alegătorii europeni...

Povestea lui Joe Biden: Moartea soției și a fiicei într-un accident, cancerul fiului Beau, politica

Povestea lui Joe Biden: Moartea soției și a fiicei într-un accident, cancerul fiului Beau, politica O inimă de piatră. Forțat să părăsească scena politică, furios...

Retragerea lui Biden, un avantaj pentru România?

Retragerea lui Biden, un avantaj pentru România? Retragerea lui Joe Biden din cursa prezidențială le dă democraților posibilitatea să vină cu un candidat proaspăt, capabil...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.