Israelul redeschide grădiniţele şi unităţile preşcolare

Publicat:

Aproximativ jumătate de milion de copii din Israel se vor putea întoarce duminică la grădiniţe şi unităţile preşcolare, pentru prima dată după impunerea, la mijlocul lui martie, a măsurilor de izolare pentru încetinirea noului tip de coronavirus, informează dpa, scrie agerpres.

Însă instrucţiunile Ministerului Sănătăţii israelian limitează numărul de copii la 18 şi de asemenea la 3 numărul de zile pe săptămână în care aceştia pot veni la grădiniţă, a subliniat Ministerul Educaţiei.


Citește și : Obama, atac dur la adresa lui Trump: Gestionarea crizei, ‘un dezastru haotic absolut’

Săptămâna de lucru începe în Israel duminică.

Israelul a început să-şi redeschidă gradual şcolile de săptămâna trecută.

Mulţi dintre cei 9,2 milioane de locuitori ai acestei ţări s-au simţit în siguranţă pentru a ieşi să se plimbe afară şi în parcuri, iar locurile de promenadă de pe malul mării erau pline sâmbătă, la fel ca rezervaţiile naturale, care au fost de asemenea redeschise.

Purtatul de măşti de protecţie afară şi menţinerea unei distanţe de 2 metri rămân obligatorii în Israel.

Este de aşteptat ca guvernul israelian să permită formările de grupuri mai mari de 100 de persoane începând de pe 31 mai şi orice restricţii privind adunările ar putea fi ridicate începând din 14 iunie, cu condiţia ca numărul de noi cazuri de contaminare să se menţină la sub 100 pe zi.

Citește și : FMI avertizează că protecţionismul ar putea afecta redresarea economiei mondiale

Israelul a impus de la mijlocul lui martie măsuri stricte pentru a preveni contaminările în masă şi a gestionat mai bine ca alte ţări criza sanitară, însă cu nişte costuri economice importante.

Ministerul Sănătăţii al Israelului a confirmat până acum 16.454 de cazuri de contaminare, dintre care 11.376 s-au vindecat. Totodată, 247 de oameni au murit de COVID-19 în Israel.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

În urma dictatorului

În urma dictatorului Ce se petrece după prăbușirea inevitabilă a unui regim personal. Filmul „Moartea lui Stalin” (2017) începe cu dictatorul prăbușit în stare de inconștiență...

Din Rusia pentru Houthi, cu dragoste (editorial)

Din Rusia pentru Houthi, cu dragoste Sub veghea lui Biden, amenințarea la adresa transporturilor maritime globale a luat amploare. Președintele Biden și-a dedicat discursul de adio...

The New York Times: Cum s-a transformat mințitul în dezinformare

Cum s-a transformat mințitul în dezinformare După momentul în care Donald Trump a contestat validitatea certificatului de naștere al lui Barack Obama, Trump a continuat...

Cum s-a degradat libertatea sub veghea lui Biden (editorial)

Cum s-a degradat libertatea sub veghea lui Biden Succesorul lui va moșteni o lume incomparabil mai primejdioasă Președintele Biden a luat ieri cuvântul la ONU, fiind...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.