X

Israelul ridică restricţiile vizând bărbaţii gay care vor să doneze sânge

Bărbaţii homosexuali pot dona acum sânge în Israel fără niciun fel de restricţii, a anunţat ministrul sănătăţii joi într-o postare pe Twitter, după efectuarea unei schimbări în reglementările despre care el a spus că erau discriminatorii, relatează agenţia DPA, potrivit agerpres

“Am ordonat derogarea şi ca întrebările irelevante să fie eliminate din chestionarul donatorului”, a declarat ministrul sănătăţii, Nitzan Horowitz. “Discriminarea împotriva persoanelor gay la donarea de sânge s-a terminat. Nu există diferenţă între sânge şi sânge”, a subliniat el.

Citește și : Victoria talibanilor în Afganistan ‘dă aripi’ jihadismului mondial

Noile reguli intră în vigoare în octombrie, când chestionarele pentru donatorii de sânge nu vor mai face distincţia între homosexuali şi heterosexuali atunci când este vorba despre abordarea unor riscuri posibile.

În schimb, întrebările trebuie să se concentreze asupra faptului dacă potenţialii donatori s-au angajat în practici sexuale riscante cu un nou partener sau parteneri.

În trecut, donatorii de sânge homosexuali erau întrebaţi dacă au făcut sex cu un bărbat în ultimele 12 luni, a declarat un purtător de cuvânt al serviciului de salvare israelian. Dacă ar fi făcut, bărbaţii puteau dona sânge, dar acesta era apoi congelat timp de mai multe luni şi pus la dispoziţie de exemplu numai după ce donatorul era testat pentru HIV la o donare ulterioară.

Citește și : Atac cu GRENADĂ la o procesiune şiită din Pakistan (VIDEO)! Sunt morţi şi răniţi!

Horowitz este singurul membru care se declară deschis gay în cabinetul prim-ministrului Naftali Bennett, aminteşte DPA.

Organizaţia LGBT israeliană Aguda a salutat decizia ca un “pas istoric” pe drumul spre egalitate, declarând într-un comunicat pe Twitter că sângele a sute de mii de cetăţeni nu este de clasa a doua.

Tags: gayhomosexualiisraelNitzan Horowitzrestricțiisânge
Categorii: Sinteze