X

Israelul se confruntă deja cu al doilea val de coronavirus! Contaminările au atins un nivel record

Numărul de noi infecţii înregistrat într-o singură zi a ajuns la un record în Israel, conform datelor făcute publice marţi de Ministerul Sănătăţii, informează DPA, potrivit agerpres.

Un număr total de 1.681 de infecţii în 24 de ore au fost înregistrate luni, ceea ce indică faptul că Israelul se confruntă cu un al doilea val.

Citeşte şi: România ÎŞI SUSPENDĂ activitatea Secţiei Consulare la Washington

Numărul cazurilor active este de 21.393, dintre care 177 de persoane sunt în stare gravă, iar 55 sunt conectate la aparate respiratorii. Un număr total de 368 de persoane au murit în Israel din cauza COVID-19.

În ciuda înmulţirii cazurilor de coronavirus, o comisie parlamentară specială a votat luni pentru redeschiderea piscinelor publice şi a sălilor de fitness, anulând o decizie anterioară a premierului Benjamin Netanyahu şi a ministrului Sănătăţii, Yuli Edelstein.

Proprietari furioşi ai unor astfel de afaceri, dintre care unul a dat buzna într-o întâlnire anterioară a comisiei parlamentare, au susţinut că nu a existat aproape nicio infectare în stabilimentele lor.

Citeşte şi: Ziua Franţei este sărbătorită sobru; Macron îşi prezintă planul post-epidemie

Netanyahu, care iniţial a fost lăudat pentru acţiunile sale hotărâte în prima fază a pandemiei, se confruntă cu tot mai multe critici şi cu o furie tot mai mare.

Zeci de mii de manifestanţi au ieşit sâmbătă seară pe străzile din Tel Aviv, în cea mai mare demonstraţie împotriva modului în care guvernul a gestionat criza. Câţiva protestatari furioşi au avut ciocniri cu poliţia în primele ore ale dimineţii de duminică. 

Tags: Benjamin Netanyahucoronaviruscovid-19israeltel avivYuli Edelstein
Categorii: Sinteze