Israelul se pregăteşte să racordeze la reţeaua sa câmpul offshore Karish, aflat în dispută cu Libanul

Publicat:

Ministerul israelian al Energiei a anunţat vineri că va realiza în zilele următoare teste în vederea racordării reţelei israeliene la câmpul gazeifer offshore Karish din Mediterana de Est, aflat în centrul unei dispute cu Libanul vecin, transmite AFP, potrivit agerpres

Săptămâna trecută, compania Energean Plc anunţase că este pregătită să înceapă în câteva săptămâni producţia de gaz din acest câmp offshore.


Citește și : Taiwanul nu vede cu ochi buni apropierea dintre Putin şi Xi: ‘Dăunează păcii internaţionale!’

Vineri, Ministerul Energiei a informat că ‘pregăteşte racordarea zăcământului Karish la reţeaua israeliană’ şi că ‘sistemul de transmisie al platformei către reţeaua naţională va fi testat în zilele următoare’.

Responsabili au precizat că sistemul va fi testat prin trimiterea de gaz dinspre Israel spre platforma offshore.

Mişcarea armată libaneză Hezbollah, care domină viaţa politică în Liban, a avertizat în mai multe rânduri Israelul în legătură cu orice activitate la Karish. La începutul lunii iulie, armata israeliană a interceptat drone neînarmate trimise de Hezbollah spre acest câmp.

Pentru Liban, câmpul se află într-o parte a apelor disputate cu Israelul, dar, pentru acesta, zăcământul este situat în zona sa economică exclusivă şi, prin urmare, nu are de ce să facă obiectul unui acord prealabil cu Libanul pentru a fi exploatat.

Joi, consilierul israelian pentru securitate naţională, Eyal Hulata a afirmat că Israelul ‘va activa Karish’ la momentul dorit şi va continua să acţioneze în conformitate cu ‘interesele sale energetice’ în pofida ameninţărilor.

SUA desfăşoară de doi ani o mediere între Liban şi Israel, ţări vecine aflate oficial în stare de război, pentru a se ajunge la un acord de delimitare a frontierei maritime şi pentru ridicarea obstacolelor în ce priveşte prospectarea de hidrocarburi.

Citește și : Incendiu violent într-un zgârie-nori din China

Tensiunile au fost exacerbate de sosirea în iunie în câmpul Karish a unei nave închiriate în contul Israelului de compania Energean Plc, cu sediul la Londra.

Mediatorul american Amos Hochstein, care s-a deplasat săptămâna trecută în Israel şi Liban, a vorbit în ultimele zile despre ‘progrese’ în discuţii, dar a afirmat că ‘mai este muncă de făcut’.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

În urma dictatorului

În urma dictatorului Ce se petrece după prăbușirea inevitabilă a unui regim personal. Filmul „Moartea lui Stalin” (2017) începe cu dictatorul prăbușit în stare de inconștiență...

Din Rusia pentru Houthi, cu dragoste (editorial)

Din Rusia pentru Houthi, cu dragoste Sub veghea lui Biden, amenințarea la adresa transporturilor maritime globale a luat amploare. Președintele Biden și-a dedicat discursul de adio...

The New York Times: Cum s-a transformat mințitul în dezinformare

Cum s-a transformat mințitul în dezinformare După momentul în care Donald Trump a contestat validitatea certificatului de naștere al lui Barack Obama, Trump a continuat...

Cum s-a degradat libertatea sub veghea lui Biden (editorial)

Cum s-a degradat libertatea sub veghea lui Biden Succesorul lui va moșteni o lume incomparabil mai primejdioasă Președintele Biden a luat ieri cuvântul la ONU, fiind...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.