X

Israelul ‘toarnă’ tot ce ştie despre dronele iraniene folosite de ruşi în Ucraina

Preşedintele israelian Isaac Herzog a declarat marţi că a împărtăşit SUA informaţii despre utilizarea de drone iraniene în războiul din Ucraina, pledând pentru un răspuns ferm din partea comunităţii internaţionale, transmite AFP, potrivit agerpres.

Aflat în vizită la Washington, preşedintele Israelului, al cărui rol este în mare parte unul ceremonial, s-a întâlnit cu secretarul de stat Antony Blinken şi urmează să aibă miercuri o întrevedere cu preşedintele Joe Biden.

Citeşte şi: Putin vrea ca trupele ruse din Ucraina să primească echipamentul ‘cel mai modern, comod şi eficient’ – Black News

“Armele iraniene joacă un rol cheie în destabilizarea lumii noastre, iar comunitatea internaţională trebuie să înveţe din asta, acum şi în viitor”, a declarat preşedintele Herzog. “Comunitatea internaţională trebuie să vorbească aceeaşi limbă faţă de Iran, un mesaj de fermitate, unitate şi fără compromis”, a adăugat el.

Într-un comunicat, biroul său precizase că acesta va transmite SUA imagini care, potrivit serviciilor de informaţii israeliene, arată asemănări între dronele doborâte în Ucraina şi cele testate în Iran în decembrie 2021 şi prezentate în timpul unei expoziţii în Iran în 2014.

În ultimele săptămâni, Ucraina şi aliaţii săi occidentali au acuzat Moscova că foloseşte drone de fabricaţie iraniană în atacurile împotriva Ucrainei. Iranul a negat acuzaţiile, în timp ce Kremlinul a susţinut că occidentalii încearcă să pună presiune asupra Teheranului.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat luni că Rusia a comandat “aproximativ 2.000 de Shahed iraniene”, drone kamikaze, pentru a-şi consolida invazia în Ucraina, după mai multe eşecuri militare la sol de la începutul lunii septembrie.

La începutul întâlnirii sale cu preşedintele Herzog, secretarul de stat Blinken a declarat presei că Statele Unite şi Israel sunt “mână în mână împotriva activităţilor periculoase, destabilizatoare şi menite să trezească teroarea Iranului”.”Trimiterea de drone Rusiei de către Iran pentru a ajuta la agresiunea împotriva Ucrainei şi a poporului său are rezultate îngrozitoare pe teren în Ucraina”, a adăugat Blinken.

Citeşte şi: După un puternic seism, mai multe replici au zguduit din nou Filipine – Black News

Şeful diplomaţiei americane a indicat că va transmite preşedintelui israelian “preocupările reale” ale SUA cu privire la violenţele din Cisiordania ocupată şi că va face apel la dezescaladare.

Şase palestinieni au fost ucişi marţi în raiduri ale armatei israeliene în Cisiordania ocupată, care au vizat în special un grup de tineri luptători implicaţi în atacuri, iar mii de persoane au participat la funeraliile a cinci dintre ei.

Tags: Antony BlinkencisiordaniadroneIranIsaac HerzogisraelrusiaShahedSUAucrainaVolodimir Zelenskiwashington
Categorii: Sinteze