X

Israelul îl vede pe Assad câştigătorul războiului din Siria şi cere o mai mare implicare a SUA

Ministrul israelian al apărării a declarat marţi că preşedintele Bashar al-Assad câştigă războiul civil din Siria şi a cerut o mai mare implicare a Statelor Unite, în timp ce aliaţii Damascului, Iranul şi Hezbollahul libanez, obţin victorii pe teren, relatează Reuters.

Comentariile lui Avigdor Lieberman marchează un revers pentru Israel, unde oficiali de top au prezis adesea – de la începutul luptelor în 2011 şi până la jumătatea anului 2015 – că Assad ar pierde controlul ţării sale şi va fi răsturnat.

“Văd cum o lungă coadă internaţională vrea să se apropie de Assad, formată inclusiv din naţiuni occidentale (şi) suniţi moderaţi. Brusc toată lumea vrea să se apropie de Assad. Acest lucru este fără precedent. Pentru că Assad câştigă, toată lumea stă la coadă”, a spus el.

La sfârşitul anului 2015, Rusia l-a ajutat pe Assad să întoarcă soarta războiului cu o intervenţie militară ce a pus forţele Moscovei pe teren alături de cei mai puternici inamici ai Israelului – Iranul şi gruparea de gherilă libaneză Hezbollah – împotriva rebelilor sirieni.

Statele Unite şi-au concentrat operaţiunile în Siria luptând împotriva rebelilor jihadişti precum Statul Islamic, în timp ce Israelul a încercat să convingă atât Washingtonul, cât şi Moscova că expansiunea Iranului este cea mai mare ameninţare.

În deceniile sub conducerea familiei Assad, Siria a fost un inamic al Israelului, cu confruntări între armatele lor în 1948, 1967, 1973 şi 1982. În timp ce în mare parte Israelul nu se implică în războiul civil sirian, el a încercat să influenţeze puterile mondiale implicate în conflict şi a efectuat atacuri aeriene asupra unor presupuse transporturi de armament către mişcarea libaneză Hezbollah susţinută de Iran.

“Sperăm că Statele Unite vor fi mai active pe arena siriană şi în Orientul Mijlociu în general”, a spus Lieberman. “Ne confruntăm cu ruşii, iranienii şi de asemenea cu turcii şi Hezbollah, iar acest lucru nu este o chestiune simplă de tratat”, a adăugat el.

Lieberman nu a elaborat ce acţiuni doreşte de la administraţia Donald Trump, pe lângă care Israelul face lobby pentru a se asigura ca forţe iraniene şi Hezbollahul nu vor putea fi desfăşurate în apropierea graniţei sale sau să înfiinţeze baze în Siria.

“Statele Unite se confruntă cu o serie de provocări la ele acasă, dar (…) cu cât Statele Unite vor fi mai active, cu atât va fi mai bine pentru Statul Israel”, a mai spus Lieberman.

Tags: Avigdor LiebermanHezbollahIranOrientul Mijlociupreşedintele Bashar al-Assadrazboilul din Siriarebelii jihadistirebelii sirienisiriaSUA
Categorii: Sinteze