X

ISS fără Rusia nu înseamnă neapărat sfârşitul staţiei spaţiale (Dmitri Rogozin)

Dacă Rusia se retrage din proiectul Staţia Spaţială Internaţională (ISS) până în 2025, acest lucru nu înseamnă neapărat sfârşitul staţiei spaţiale, a declarat miercuri Dmitri Rogozin, directorul agenţiei spaţiale ruse Roscosmos, relatează dpa, potrivit agerpres

“Aceasta nu înseamnă că staţia va fi distrusă imediat după 2025”, a afirmat Rogozin, în declaraţii publicate de agenţia de ştiri Interfax.

Citește și : Derek Chauvin, simbolul abuzurilor polițienești din SUA

“Doar că vom transfera responsabilitatea pentru segmentul nostru către partenerii noştri”, a adăugat el. Costurile din “motive comerciale” ar putea, de asemenea, să fie acoperite de Rusia, a mai spus Rogozin. “Începem negocierile cu partenerii noştri de la NASA”, a mai spus oficialul rus.

Dmitri Rogozin a declarat marţi că Rusia a început deja construcţia unei noi staţii spaţiale proprii. “Aşteptăm acum instrucţiuni de la preşedinte”, a declarat miercuri directorul Roscosmos. “Dacă reuşim să o plasăm pe orbită în 2030 aşa cum am prevăzut, aceasta ar fi o realizare colosală”, a mai spus el.

Preşedintele Vladimir Putin doreşte ca Rusia să îşi menţină şi să îşi consolideze statutul de principală putere nucleară şi spaţială, notează dpa.

Rusia nu intenţionează ca noua staţie să aibă tot timpul personal la bord. “Nu excludem că vor exista oaspeţi, însă staţia trebuie să fie naţională”, a mai spus Rogozin.

Citește și : Papa Francisc și-a programat o nouă vizită în Ecuador

ISS, compusă din structuri construite de Rusia şi SUA, este utilizată continuu de două decenii. În activitatea laboratorului orbital sunt implicaţi membri ai echipajului format în special din cosmonauţi ruşi şi astronauţi americani, care efectuează cercetări ştiinţifice imposibil de realizat pe suprafaţa Pământului.

În luna mai a anului trecut, Rogozin a anunţat într-un interviu acordat ziarului popular Komsomolskaia Pravda că Rusia intenţionează să construiască o nouă staţie spaţială deoarece actuala ISS va mai funcţiona cel mult un deceniu. ”Nu se ştie deocamdată dacă noua staţie va fi internaţională sau naţională”, a precizat la acea vreme directorul Roscosmos.

Tags: Dmitri RogozinISSNASARoscosmosrusia
Categorii: Diaspora