Istoricul Lucian Boia, DECORAT de preşedintele Ungariei

Publicat:

Istoricul român Lucian Boia a fost decorat cu distincția Crucea de cavaler a Ordinului de Merit al Ungariei de către președintele ungar János Áder, în semn de recunoaștere a întregii activități desfășurate ca istoric, informează hirado.hu, conform mediafax.

Distincția a fost înmânată istoricului de către ambasadorul Ungariei în România, Botond Zákonyi, la festivitatea în cerc restrâns organizată, marţi, la Ambasada Ungariei din Bucureşti, potrivit sursei citate.


Citeşte şi: ONU salută formarea noului guvern libanez

Lucian Boia a afirmat că se consideră un om liber și a explicat că democrația înseamnă pentru el dreptul fiecăruia să își exprime propria opinie și să judece.

Chestionat dacă distincția îi este acordată în anul centenar al Tratatului de pace de la Trianon, când în Parlamentul României există un proiect de lege care vrea să decreteze 4 iunie ca zi de sărbătoare a Ungariei și dacă este de părere că aceasta ar fi ziua unei nedreptăți din istorie, Lucian Boia a spus că nu știe despre inițiativa legislativă.

Istoricul a completat că românii trebuie să accepte și să respecte că Trianon este o „traumă majoră” pentru Ungaria.

„Istoria şi-a accelerat cursul, schimbările sunt tot mai repezi şi s-ar putea ca peste două sau trei generaţii să ni se pară foarte departe toate aceste dispute naţionaliste de secol 19”, a explicat Boia și a precizat că UE este într-un proces de consolidare în care nu vor mai exista granițe.

„Cu toţii suntem europeni până la urmă, ne asemănăm între noi şi problemele noastre se aseamănă între ele în mult mai mare măsură, decât cu problemele celor care trăiesc pe alte continente”, a completat istoricul.

Referitor la reconcilierea româno-ungară, Lucian Boia a spus că relațiile bilaterale sunt bune în ansamblul lor. El a recunoscut că există dispute în legătură cu istoria, dar ele trebuie rezolvate de istoricii români și maghiari, la fel cum au reușit să facă germanii și francezii.

Acesta a adăugat că istoria nu este, din păcate știința adevărului absolut, ci o interpretare ulterioară a faptele care s-au petrecut care sunt influențate de ideologia, cultura și perspectiva autorului său. Afirmația a fost făcută în contextul în care în presă se vorbește despre concepții istorice diferite prezentate în manualele școlare. Boia a mai spus că este de bun augur faptul că există atât de multe interpretări în istoria Europei.

Citeşte şi: Senatul american adoptă regulile procesului de destituire a lui Trump

„Eu am scris istoria pe care am crezut-o de cuviinţă, am scris-o onest, am încercat să interpretez lucrurile ferindu-mă cât mai mult de ideologii şi mai ales de naţionalismul extrem care a făcut atâta rău. Acesta e demersul meu. Aş vrea să pot să schimb lumea, s-o fac mai bună, mai dreaptă, dar nu am asemenea forţe”, a conchis Boia.

„Lucian Boia nu rescrie istoria în cărţile sale eseistice care au iscat controverse mai mult sau mai puţin violente, ci el o regândeşte, punând evenimentele istorice într-o altă lumină. Nu are o semnificaţie deosebită faptul că Boia a primit distincţia statului ungar în anul centenar al Trianonului, deoarece ea ar fi actuală şi anul viitor, aşa cum ar fi fost de actualitate şi anul trecut, în acest an însă se condensează această aglomeraţie de probleme care poartă de obicei numele de «trauma Trianonului», iar problemele maghiarilor sunt foarte bine «atenuate» de lucrările lui Boia, a declarat Botond Zákonyi, ambasadorul Ungariei la Bucureşti.

Istoricul român a mai fost decorat, în anul 2018, cu distincția Crucea Federală de Merit a Germaniei în grad de cavaler.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia O fetiță de 3 ani din R.Moldova a fost găsită...

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit Grupul farmaceutic american Pfizer va testa în studii clinice o versiune modificată a unui...

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri?

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri? Studiu FTC: Majoritatea aplicațiilor și site-urilor web cu abonament practică...

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk Platforma X, fostă Twitter, a lui Elon Musk...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.