X

Istratii: Forțele proruse vor încerca să preia puterea și Moldova va ataca Ucraina

Istratii: Forțele proruse vor încerca să preia puterea și Moldova va ataca Ucraina

Guvernarea trebuie să se unească cu societatea civilă și cu partidele proeuropene pentru a le explica oamenilor mai detaliat ce înseamnă, de fapt, referendumul privind integrarea europeană. O declarație în acest sens a fost făcută de deputatul PAS Dorian Istratii în cadrul emisiunii „Ora Expertizei” de la Jurnal TV.

Potrivit deputatului, mulți moldoveni nu conștientizează gravitatea situației în care se află Republica Moldova. „Războiul de la frontieră pare pentru unii cetățeni că se întâmplă undeva departe și că pe noi nu ne afectează. Foarte bine că nu ne afectează, deoarece guvernarea și președinta Maia Sandu au făcut tot posibilul pentru a menține pacea în R. Moldova și acest lucru trebuie apreciat. Trebuie să avem și o poziție mult mai serioasă față de acțiunile Kremlinului. Rusia a văzut că nu face mare treabă cu partidele proruse pe care le-a finanțat până acum și a înțeles că unica ei șansă este finanțarea la greu și punerea accentului pe gruparea criminală organizată Șor, din care face parte și bașcana Evghenia Guțul, și încearcă prin aceste persoane să influențeze aspectele politice din R. Moldova. Ceea ce trebuie să facem noi este să ne unim împreună cu societatea și cu partidele proeuropene și să explicăm cetățenilor că referendumul nu este doar despre o propoziție scrisă în Constituție, precum că drumul nostru este european. Referendumul este despre soarta țării noastre, că dacă nu va fi altfel, atunci forțele proruse vor încerca să preia puterea și să-i pună arma în mână cetățeanului Republicii Moldova pentru a ataca Ucraina”, a declarat Dorian Istratii.

 

Referendumul privind integrarea europeană a Republicii Moldova ar urma să fie organizat în luna octombrie. În urma acestuia va fi modificată și Constituția.

Tags: Forțele proruseIstratiisă preia puterea și Moldovava ataca Ucrainavor încerca
Categorii: PoliticăȘtirile zilei