X

Italia a autorizat o navă a unui ONG să debarce 558 de migranţi în portul sicilian Augusta

Italia a autorizat marţi o navă a unui ONG să debarce 558 de migranţi în portul sicilian Augusta, în timp ce încă o astfel de navă aşteaptă în larg permisiunea să acosteze pentru a debarca alţi 440 de migranţi, relatează Reuters, potrivit agerpres

Prima navă, aparţinând ONG-ului ”Medici fără Frontiere” (MSF), a preluat cei 558 de migranţi, majoritatea africani, în opt operaţiuni desfăşurate în largul Libiei în ultimele 11 zile.

Citește și : Japonia şi China vor să opereze o linie militară comună anul viitor

Cealaltă navă, Sea Watch 3, a ONG-ului german cu acelaşi nume, caută acum un port pentru a debarca 440 de migranţi pe care i-a salvat pe Mediterana în ultimele zile, printre ei fiind de asemenea femei şi minori. ”Condiţiile meteo se deteriorează (…) Toată lumea are dreptul să debarce, acum!”, a indicat pe Twitter ONG-ul Sea Watch.

Citește și : SUA ajută Ucraina să-şi consolideze graniţa cu Rusia şi Belarus

Italia se confruntă cu o creştere a numărului migranţilor veniţi cu ambarcaţiuni dinspre Africa, în timp ce guvernul de la Roma încearcă să obţină un acord european pentru gestionarea acestui val migrator, solicitând redistribuirea migranţilor către celelalte state ale UE.

Până pe 28 decembrie anul acesta 66.482 de migranţi au debarcat în Italia, faţă de 34.134 în aceeaşi perioadă a anului trecut.

Tags: AugustamigrantiMSFONG
Categorii: Diaspora