X

Italia a înregistrat 36 de decese din cauza coronavirusului în ultimele 24 de ore

În Italia 36 de persoane au murit de coronavirus în ultimele 24 de ore, crescând la 233 numărul total al cazurilor de deces, în timp ce numărul infectărilor a crescut la 5.883 (+ 1.247), potrivit bilanţului oficial publicat sâmbătă, transmite AFP, scrie agerpres.

Din cele 5.883 de cazuri, 589 sunt vindecate şi 5.061 sunt în prezent pozitive: 2.651 sunt spitalizate, 567 în terapie intensivă şi 1.843 în izolare la domiciliu.

Citește și : O deputată iraniană a decedat din cauza coronavirusului

Cele 21 de regiuni italiene sunt toate afectate, dar majoritatea cazurilor sunt concentrate în nord: în Lombardia (regiunea Milano, 3.420 cazuri), în Emilia-Romagna (regiunea Bologna, 1.010) şi în Veneto (regiunea Veneţia, 543).

“Avem dificultăţi cu paturile disponibile în spitalele din Lombardia”, a declarat şeful Protecţiei Civile, Angelo Borrelli, în timpul conferinţei de presă zilnice care însoţeşte prezentarea raportului.

Cea mai lovită ţară din Europa şi a treia din lume, Italia a efectuat 42.062 de teste de la începutul epidemiei.

Citește și : Dispută în Grecia între medici şi Biserică pe tema coronavirusului

Pacientul 1 al epidemiei italiene a fost identificat pe 20 februarie în Codogno, la 60 km sud de Milano. Acest bărbat în vârstă de 38 de ani, încă internat la terapie intensivă şi în stare gravă, şi-a contaminat involuntar soţia însărcinată, acum vindecată, dar şi medici şi pacienţi care, la rândul lor, i-au infectat pe cei din jurul lor. Medicii consideră că toţi pacienţii italieni au legătură cu pacientul 1.

Tags: coronavirusdecesEmilia-RomagnaitaliaMilano
Categorii: Diaspora