Italia a ratificat Acordul privind securitatea socială cu Moldova. Moldovenii vor putea beneficia de pensii și prestații sociale

Camera Deputaților de la Roma a ratificat Acordul privind securitatea socială dintre Republica Moldova și Italia, oferind astfel cetățenilor moldoveni care lucrează sau au lucrat în Italia acces la pensii și alte prestații sociale.

„Cu 238 de voturi pro. Este un pas mare înainte, care nu doar întărește prietenia sinceră dintre țările noastre, dar recunoaște și contribuția enormă a diasporei noastre”, a declarat președintele Parlamentului de la Chișinău, Igor Grosu.

Acordul prevede cumularea perioadelor de contribuție din ambele țări pentru stabilirea dreptului la pensie. Astfel, cetățenii care au muncit atât în Italia, cât și în Republica Moldova, vor putea obține pensia dacă acumulează împreună cel puțin 15 ani de contribuții. Este o schimbare importantă față de sistemul anterior, care impunea realizarea stagiului minim separat în fiecare stat.

De asemenea, procesul de solicitare a prestațiilor devine mai simplu și mai accesibil. Cetățenii moldoveni cu reședința în Moldova nu vor mai fi obligați să se deplaseze în Italia pentru a depune cererea de pensionare; aceasta va putea fi depusă atât în Moldova, cât și în Italia.

Acordul oferă acces la pensia pentru limită de vârstă, pensia de dizabilitate, pensii și indemnizații pentru accidente de muncă sau boli profesionale, precum și pensii de urmaș.

Proiectul de acord a fost semnat la Roma pe 31 octombrie 2024 și aprobat de Parlamentul Republicii Moldova în noiembrie 2024.

Ministerul Muncii și Protecției Sociale a subliniat că acest acord are un caracter istoric, negocierile pentru semnarea lui fiind inițiate încă din 2018. În ultimii 20 de ani, doar două țări – Albania și Moldova – au reușit să încheie astfel de acorduri cu Italia.

Tags: AcordulitaliaMoldovaprivindratificatsecuritatea socială
Categorii: SocialȘtirile zilei