Italia aprobă subvenţii de 650 milioane de euro pentru achiziţionarea de vehicule electrificate sau mai puţin poluante

Publicat:

Premierul italian Mario Draghi a semnat joi un decret care prevede alocarea de subvenţii de 650 milioane de euro (709 milioane de dolari) pe an, în perioada 2022 – 2024, pentru achiziţionarea de vehicule electrificate sau mai puţin poluante, a anunţat Ministerul Industriei, transmite Reuters, potrivit agerpres.   

Decretul face parte dintr-un plan mai amplu, pe termen lung, în valoare de 8,7 miliarde de euro, pe care l-a anunţat anterior Italia pentru sprijinirea industriei auto. În acest an vor fi alocaţi 700 milioane de euro, iar câte un miliard de euro pe an din 2023 şi până în 2030.


Citește și : OMS se pregăteşte pentru posibile ATACURI CHIMICE în Ucraina

În aşteptarea subvenţiilor, anunţate mai devreme în acest an de autorităţile de la Roma, vânzările de maşini au fost afectate în primele luni din 2022, analiştii apreciind că achiziţiile au fost amânate deoarece cumpărătorii aşteptau implementarea subvenţiilor.

Înmatriculările de maşini noi în Italia au scăzut cu aproximativ 23% în februarie şi cu 30% în martie.

Roma va subvenţiona cu până la 5.000 de euro preţul de achiziţie al unui vehicul electric nou, care costă până la 35.000 euro, excluzând TVA. Această sumă include o contribuţie de 2.000 euro legată de casarea maşinii echipate cu un motor poluant.

Citește și : Ruşii au trimis în Ungaria un avion plin cu combustibil nuclear

Achiziţionarea unui vehicul electric hibrid plug-in care costă până la 45.000 euro va fi subvenţionată cu până la 4.000 euro. De asemenea, sunt acordate subvenţii de 2.000 euro pentru maşinile Euro 6, care costă până la 35.000 euro, când este casat un vehicul vechi.

În plus, se acordă subvenţii la cumpărarea de noi motociclete şi camionete complet electrice pentru IMM-uri.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor Un număr de 17 state europene au cerut Comisiei...

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici O moldoveancă de...

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA A fost înregistrat un nou record...

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți Ajax Amstedam a remizat în deplasare...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.