X

Italia ar urma să înceapă redeschiderea restaurantelor şi a şcolilor din 26 aprilie

Italia ar urma să înceapă redeschiderea restaurantelor şi a şcolilor de luni, 26 aprilie, a anunţat vineri şeful guvernului italian, Mario Draghi, citat de AFP, potrivit agerpres

Exprimând un “optimism prudent”, Mario Draghi a afirmat că guvernul său a decis să-şi asume un “risc calculat” şi să clasifice regiunile italiene ale căror date epidemiologice sunt satisfăcătoare în zona ‘galbenă’ (risc moderat), în care restricţiile sunt mai puţin severe.

Citește și : Australia anunţă primul deces provocat de cheaguri de sânge post-vaccinare

“Se va acorda prioritate activităţilor în aer liber”, a declarat premierul Draghi, fără să menţioneze concret barurile şi restaurantele dispunând de mese afară, dar care sunt implicit incluse în această categorie.

“Toate instituţiile şcolare se vor redeschide cu prezenţă fizică în zonele galbene şi portocalii (risc mediu)’, a adăugat el.

Proiectul de redeschidere progresivă se bazează pe doi piloni: menţinerea în toate circumstanţele a gesturilor barieră (distanţarea fizică şi portul măştii) şi accelerarea campaniei de vaccinare.

“Probabilitatea să fim obligaţi să ne întoarcem înapoi este foarte mică dacă vom respecta regulile de prevenţie”, a apreciat Draghi, întrebat dacă se ia în considerare anularea acestor deschideri.

Premierul a spus şi că de acum sunt posibile călătoriile între două regiuni incluse în scenariul “galben”.

Decizia guvernului reprezintă o mică accelerare, după ce, în timpul unui consiliu de miniştri anterior, la sfârşitul lunii martie, executivul era decis să anuleze orice zonă galbenă în Italia până la 30 aprilie, indiferent de situaţia epidemiologică predominantă în diverse regiuni.

Citește și : Liderul Bisericii Anglicane: ‘Rugaţi-vă pentru regina Elisabeta a II-a!’

Ministrul sănătăţii, Roberto Speranza, a precizat la rândul său că guvernul programează redeschiderea piscinelor în aer liber începând cu 15 mai, a sălilor sportive din 1 iunie, iar organizarea târgurilor şi a expoziţiilor comerciale de la 1 iulie.

Italia, prima ţară afectată masiv de pandemia de coronavirus în Europa în februarie 2020, a înregistrat peste 115.000 de decese.

Tags: italiaMario DraghirestauranteRoberto Speranzascoli
Categorii: Diaspora