X

Italia: Berlusconi poate din nou să participe la alegeri după o decizie de ”reabilitare” emisă de justiție

Fostul şef de guvern italian Silvio Berlusconi, condamnat în august 2013 la o pedeapsă de ineligibilitate pentru fraudă fiscală, poate din nou să participe la alegeri după o decizie de ”reabilitare” emisă de tribunalul din Milano, relatează sâmbătă cotidianul Il Corriere della Sera, citat de AFP, potrivit agerpres.

Tribunalul din Milano a decis ”reabilitarea” lui Berlusconi, care ”şterge toate efectele” condamnării sale pentru fraudă fiscală în 2013, scrie publicaţia, a cărei informaţie este preluată de media italiene în ansamblu.

Citește și : În Irak au loc primele alegeri parlamentare de după înfrângerea Statului Islamic

Miliardarul, în vârstă de 81 de ani, ar fi trebuit să aştepte în mod normal până în 2019 pentru a fi autorizat să se prezinte în faţa electoratului, precizează ziarul, adăugând că decizia a venit vineri, cu o lună mai înainte decât data prevăzută.

Ea intervine în timp ce au loc tratative în Italia pentru formarea unui nou guvern între două partide antisistem: Liga Nordului şi Mişcarea 5 Stele (M5S), după două luni de la alegerile legislative din 4 martie.

Decizia a fost emisă la două zile după ce magnatul media a acceptat să dea ”undă verde” unui acord între aliatul său, Liga Nordului (extrema dreaptă), şi Mişcarea 5 Stele, care a condiţionat acordul de retragerea lui Berlusconi.

Coaliţia de dreapta, formată din Forza Italia, partidul lui Berlusconi, şi Liga Nordului, a ieşit pe primul loc la alegeri, obţinând 37 % din voturi, după ea situându-se M5S, cu 32 %. Nici una din cele două formaţiuni nu au reuşit singure să obţină majoritatea în parlament.

Din cauza condamnării sale, Berlusconi nu a putut fi candidat pentru partidul său, ceea ce va fi posibil acum în caz de noi alegeri.

Citește și : Un raport ONU denunță ostilitatea faţă de toate minorităţile etnice în Marea Britanie

Potrivit Corriere della Sera, ”ordonanţa tribunalului din Milano este efectivă imediat, ceea ce înseamnă că Berlusconi este oficial reabilitat”.

Tags: alegeriBerlusconifraudaliga norduluiMilanoMişcarea 5 Stele
Categorii: Diaspora