X

Italia cere statelor UE să o ajute cu măşti sanitare

Comisia Europeană a anunţat vineri că Centrul european de coordonare a răspunsului la situaţii de urgenţă (ERCC) a solicitat tuturor statelor membre să ofere asistenţă Italiei, confruntată cu epidemia de coronavirus şi care a cerut mai multe măşti sanitare, relatează agenţia EFE, potrivit agerpres.

Potrivit executivului comunitar, Italia a activat Mecanismul de Protecţie Civilă al UE pentru a cere materiale necesare combaterii răspândirii coronavirusului, solicitând concret măşti sanitare.

Citește și : ‘Versiunea italiană’ a coronavirusului ‘circula neobservată de câteva săptămâni’

Comisarul european pentru gestiunea crizelor, Janez Lenarcic, a repetat poziţia Comisiei Europene exprimată zilele trecute de mai mulţi oficiali europeni, aceea că ”virusul nu cunoaşte graniţe”, că statele membre ale UE trebuie să dea dovadă de ”solidaritate” şi să-şi coordoneze răspunsul în faţa progresiei coronavirusului, care în Italia a infectat 650 de persoane şi a provocat 17 decese, conform ultimului bilanţ provizoriu prezentat joi seară.

Citește și : 34 de iranieni au fost răpuşi de coronavirus. Creşte şi numărul cazurilor de infectare

Comisia Europeană a anunţat de asemenea că pregăteşte licitaţii comune pentru achiziţia de echipamente de protecţie astfel încât să fie redus cât mai mult riscul unor posibile deficite de materiale sanitare.

Pe de altă parte, executivul comunitar a confirmat că va coordona o analiză a efectelor epidemiei de coronavirus asupra economiei UE.

Tags: comisia europeanacoronavirusdeceseERCCJanez Lenarcic
Categorii: Diaspora