Italia CONFISCĂ un camion plin cu circuite respiratorii destinate Greciei

Autorităţile italiene au anunţat marţi confiscarea a 1.840 de circuite respiratorii destinate bolnavilor de COVID-19, aflaţi la terapie intensivă, pregătite pentru Grecia, în pofida interdicţiei de a se exporta acest gen de echipamente, potrivit France Presse, transmite şi agerpres.

Un circuit respiratoriu este compus dintr-un tub, un balon, o valvă şi o mască respiratorie, care îl conectează direct pe pacient la dispozitivul necesar, fie că aceasta se face pentru anestezie sau respiraţie, precizează în comunicatul lor poliţia şi serviciul vamal.

Citeşte şi: Autorităţile din Hubei ridică restricţiile de călătorie

Încărcătura, care cuprindea echipamente atât pentru adulţi, cât şi pentru copii, a fost confiscată într-un camion pe punctul de a fi îmbarcat la bordul unei nave care urma să plece spre Grecia.

Protecţia civilă italiană a interzis la 25 februarie exportul circuitelor respiratorii, precum şi cel al măştilor şi ochelarilor de protecţie.

Citeşte şi: SUA taie ajutorul dat Afganistanului

Materialul confiscat va fi livrat Protecţiei civile, în timp ce responsabilul firmei italiene care a încercat să trimită în Grecia aceste echipamente a fost atenţionat verbal, potrivit aceleiaşi surse. 

Tags: circuite respiratoriicovid-19greciaitaliaromaterapie intensivă
Categorii: Externe