X

Italia extinde noţiunea legală de legitimă apărare

Senatul italian a adoptat, cu o largă majoritate de voturi, un proiect de lege foarte favorabil noţiunii de legitimă apărare, una din promisiunile electorale majore ale liderului Ligii (extrema dreaptă), Matteo Salvini, actualul ministru de interne, transmite AFP, potrivit agerpres.

‘Apărarea este întotdeauna legitimă’, a salutat Salvini adoptarea textului, miercuri seară, cu 195 de voturi pentru, 52 împotrivă şi o abţinere.

Citeşte şi: Mohammed bin Salman glumeşte pe tema răpirii premierului libanez

Textul urmează să intre spre validare la Camera Deputaţilor.

El prevede limitarea urmăririlor penale împotriva persoanelor care au deschis focul împotriva unui intrus în locuinţele sau pe proprietăţile lor.

Dacă legea actuală cere să se demonstreze că intrusul reprezenta o ameninţare fizică imediată, noul proiect recunoaşte ‘starea de gravă perturbare’ pentru a justifica împuşcarea unui intrus.

Textul mai prevede gratuitatea cheltuielilor în justiţie şi de apărare pentru orice persoană inculpată într-un astfel de caz şi care invocă legitima apărare.

Proiectul întăreşte sancţiunile pentru furt, furt din magazine şi violare de domiciliu şi nu autorizează eliberarea condiţionată decât după rambursarea pagubelor suferite de părţile civile.

Citeşte şi: Chiar dacă ştie că este ascultat de ruşi şi chinezi, Trump nu renunţă la telefonul mobil. ‘Să sperăm că nu discută informaţii clasificate!’

În ultimii ani, Liga condusă de Salvini a dus o campanie în favoarea particularilor şi a comercianţilor anchetaţi pentru că au ucis hoţi care nu erau înarmaţi.

Asociaţia naţională a magistraţilor (ANM) s-a opus textului, arătând că legislaţia în vigoare este ‘adecvată’.

De altfel, majoritatea cazurilor apărate de Ligă s-au încheiat prin neînceperea urmării penale, dar după anchete îndelungate.

Numeroşi membri ai opoziţiei au denunţat tentaţia de a transforma Italia într-un nou ‘Far West’. ‘A prezuma că apărarea este întotdeauna legitimă revine în esenţă la a-i spune cetăţeanului: ‘Descurcă-te să te aperi, pentru că eu, statul, nu pot să o fac”, a declarat Valeria Valenti, responsabilă a Partidului Democrat (PD, centru-stânga) în Senat.

Tags: italialegitimă apărareLigaMatteo Salvini
Categorii: Diaspora