X

Giuseppe Conte, desemnat din nou premierul Italiei

Preşedintele italian l-a desemnat din nou pe Giuseppe Conte, un jurist fără experienţă în politică ales de formaţiunile populiste care deţin majoritatea în Parlament, să formeze guvernul, a anunţat joi seară preşedinţia italiană, citată de AFP, potrivit agerpres.

Giuseppe Conte i-a prezentat preşedintelui Sergio Mattarella lista miniştrilor, care a fost validată de şeful statului. Noii miniştri vor depune jurământul vineri, la ora locală 16.00 (14.00 GMT), a precizat secretarul general al preşedinţiei, Ugo Zampetti.

Citește și : Comisia Europeană nu comentează decizia CCR în cazul Kovesi

Cei doi lideri ai Mişcării 5 Stele, antisistem, şi ai Ligii, de extremă dreapta, Luigi Di Maio şi Matteo Salvini, vor deveni vicepremieri, primul însărcinat cu Dezvoltarea economică şi cel de al doilea cu portofoliul Afacerilor Interne, a anunţat şeful guvenului italian, Giuseppe Conte.

Paolo Savona, economist anti-euro a cărui figură a făcut să eşueze o primă tentativă de guvern populist, a fost nominalizat ministru al afacerilor europene, în timp ce Ministerul Economiei şi Finanţelor îi va reveni lui Giuseppe Tria, un profesor de economie favorabil menţinerii Italiei în zona euro.

Portofoliul de ministru de externe îi va reveni proeuropeanului Enzo Moavero Milanesi, care a lucrat timp de 20 de ani la Bruxelles şi care a fost ministru al afacerilor europene pentru Mario Monti şi Enrico Letta (2011-2014).

Citește și : Italia: Un nou acord M5S-Liga pentru formarea unui guvern

Tags: Giuseppe ConteJuristparlamentSergio MattarellaUgo Zampetti
Categorii: DiasporaȘtirile zilei