X

Italia IMOBILIZEAZĂ o navă umanitară în Sicilia

Autorităţile italiene au anunţat imobilizarea în Sicilia a navei umanitare Sea Watch 3 a organizaţiei neguvernamentale germane Sea Watch, din cauza unor “nereguli cu caracter tehnic şi operaţional”, informează joi AFP şi Reuters, potrivit agerpres.

În a doua jumătate a lunii iunie, Sea Watch 3 a salvat 299 de migranţi pe Marea Mediterană, în trei intervenţii distincte, şi primise din partea autorităţilor italiene autorizaţia de a-i debarca pe migranţi în portul Empedocle din Sicilia. Pasagerii de pe navă, în majoritate africani, au fost transferaţi pe feribotul italian Moby Zaza, unde 28 dintre ei au fost testaţi pozitiv pentru noul coronavirus.

Citeşte şi: Autorităţile canadiene AU PIERDUT URMA a circa 35.000 de străini expulzabili

Italia a interzis în aprilie andocarea navelor cu migranţi în porturile sale până pe 31 iulie, din cauza pandemiei de COVID-19, iar în prezent cei salvaţi de astfel de nave umanitare sunt transferaţi pe feriboturi de mari dimensiuni, în largul coastelor sale.

Sea Watch 3 a fost pusă în carantină în rada portului înainte de a fi autorizată să intre, iar inspectorii gărzilor de coastă “specializaţi în securitatea navigaţiei” au efectuat un control la bord, au indicat gărzile de coastă într-un comunicat făcut public miercuri seara.

“Inspecţia a scos la lumină diverse nereguli de natură tehnică şi operaţională în măsură să compromită nu doar securitatea ambarcaţiunii şi a echipajului, ci şi pe cea a persoanelor recuperate sau care ar putea fi recuperate” în cursul operaţiunilor de salvare, se menţionează în comunicat.

Comunicatul nu oferă mai multe detalii privind neregulile sesizate, dar evocă şi “anumite încălcări”, de asemenea nespecificate, ale “regulilor de protecţie a mediului marin”.

Nava a fost plasată în consecinţă în “imobilizare administrativă”, până la remedierea neregulilor.

Citeşte şi: Polonia şi Slovacia au parafat un acord de cooperare militară

Dacă organizaţiile umanitare se plâng de multe ori că prin astfel de măsuri se încearcă blocarea întoarcerii lor pe mare pentru noi operaţiuni de salvare de migranţi, gărzile de coastă dau asigurări că inspecţiile lor au loc în conformitate cu reglementările internaţionale şi ale Uniunii Europene şi vizează să protejeze securitatea echipajelor şi a mediului marin.

Sosirile de migranţi în Italia au scăzut în 2019, pe fondul măsurilor luate în Libia împotriva traficanţilor de persoane, dar anul acesta numărul lor a început din nou să crească, fiind înregistrate 6195 faţă de 2445 în aceeaşi perioadă a anului trecut.

Tags: covid-19italiamigrantiMoby Zazaportul EmpedocleSea Watch 3Sicilia
Categorii: Diaspora