Italia interzice circulaţia pe timp de noapte

Publicat:

Premierul Italiei, Giuseppe Conte, a anunţat luni în Camera Deputaţilor de la Roma că guvernul va interzice circulaţia pe timpul nopţii, pentru a limita răspândirea coronavirusului, informează dpa, potrivit agerpres.

Alte măsuri cu acelaşi scop sunt închiderea muzeelor, închiderea mallurilor în weekend şi introducerea învăţământului la distanţă şi în licee. Numărul pasagerilor din mijloacele de transport în comun va fi redus şi mai mult, iar deplasările între regiuni cu multe cazuri va fi restricţionat. Premierul a adăugat că se vor aplica şi măsuri locale în zonele cu număr deosebit de mare de cazuri.


Citește și : Afirmaţiile papei Francisc NU schimbă doctrina Bisericii Catolice

Conte nu a precizat orele între care va fi interzisă părăsirea locuinţei, dar înaintea discursului din parlament, Francesca Puglisi, secretar de stat în ministerul muncii a declarat pentru canalul de ştiri SkyTH24 că interdicţia va începe de la orele 21.00.

Sâmbătă, în Italia s-au raportat peste 31.000 de cazuri noi de infectare cu coronavirus în 24 de ore şi aproape 300 de decese, la o populaţie de circa 60 de milioane. Duminică – zi în care de obicei apar mai puţine cazuri din cauza capacităţii reduse de testare – s-au înregistrat aproape 30.000 de cazuri şi mai mult de 200 de morţi.

Citește și : Grecia trece în LOCKDOWN şi suspendă zborurile în Salonic

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor Un număr de 17 state europene au cerut Comisiei...

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici O moldoveancă de...

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA A fost înregistrat un nou record...

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți Ajax Amstedam a remizat în deplasare...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.