Italia îşi extinde capacităţile de energie regenerabilă

Publicat:

Italia vrea să obţină aproape două treimi din electricitatea sa din surse de energie regenerabilă, până la finalul deceniului, a informat Ministerul Energiei, datele reprezentând o uşoară îmbunătăţire faţă de obiectivul anunţat în urmă cu trei ani, transmite Reuters, potrivit agerpres.

În urma revizuirii planului autorităţilor privind energia şi clima, noul obiectiv al Italiei este să obţină 65% din electricitatea sa din regenerabile până în 2030, în creştere faţă de ţinta precedentă de 55%.


Citeşte şi: Armata Chinei e concepută pentru a preveni orice potențial Prigojin – Black News

Regenerabilele ar urma să acopere 40% din consumul brut de energie în toate sectoarele – inclusiv producţia de energie, locuinţe şi transport – până la finalul deceniului, faţă de un nivel de 30% în vechiul plan.

Sursele de energie regenerabilă ar urma să furnizeze 37% din consum pentru încălzirea locuinţelor şi folosirea aerului condiţionat şi 31% în sectorul transporturilor, a informat Ministerul Energiei. De asemenea, hidrogenul produs fără emisii de carbon va acoperi 42% din nevoile sectorului industrial până în 2030.

Citeşte şi: Prigojin în Belarus: un succes pe care Alexandr Lukaşenko riscă să-l regrete – Black News

În vederea îndeplinirii obiectivului UE privind neutralitatea climatică, Comisia Europeană a cerut fiecărui stat membru să transmită o strategie revizuită pentru 2030, care să includă obiective obligatorii prind tranziţia energetică. Italia a trimis strategia revizuită, iar Comisia Europeană are termen până în iunie 2024 să o analizeze şi să o aprobe.

Ministerul Energiei din Italia nu a publicat planul complet privind energia şi clima şi nu a indicat cu cât de mult vor fi reduse emisiile de carbon până în 2030. 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Moldovenii pot vota din şase ţări la alegerile din toamnă

Moldovenii pot vota din şase ţări la alegerile din toamnă Comisia Electorală Centrală (CEC) a aprobat Regulamentul privind particularitățile organizării și implementării votului prin corespondență. Regulamentul...

Un moldovean s-a înecat într-un lac din Franţa

Un moldovean s-a înecat într-un lac din Franţa Un tânăr de 28 de ani din raionul Sângerei, s-a înecat în lacul Neaufles-Saint-Martin din apropierea comunei...

Premieră medicală: O inimă artificială din titan a ținut un pacient în viață timp de câteva zile

Premieră medicală: O inimă artificială din titan a ținut un pacient în viață timp de câteva zile Un american în vârstă de 58 de ani...

Grupul de Acţiune Locală „Plaiul Codrilor” devine tot mai atractiv pentru sectorul turistic

Grupul de Acţiune Locală „Plaiul Codrilor” devine tot mai atractiv pentru sectorul turistic Mai mulți ghizi din Republica Moldova au participat la turul de familiarizare...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.