Italia îşi va transfera ambasada din Afganistan la Doha

Publicat:

Italia intenţionează să-şi transfere ambasada de la Kabul, Afganistan, la Doha, Qatar, a declarat duminică şeful diplomaţiei italiene, Luigi Di Maio, transmite Reuters, potrivit agerpres

Anunţul intervine după semnale anterioare potrivit cărora ţări occidentale şi Uniunea Europeană, care şi-au închis misiunile diplomatice din Kabul, ar putea folosi statul din Golf ca un hub offshore pentru relaţiile lor diplomatice cu Afganistanul.


Citește și :  După zile întregi de căutări intense, marina americană îi declară MORŢI pe militarii aflaţi la bordul elicopterului PRĂBUŞIT în Pacific

Mulţi diplomaţi au zburat către statul din Golf, care a găzduit biroul politic al talibanilor începând cu 2013, după evacuarea din capitala afgană la sfârşitul lunii trecute.

China, Iranul, Pakistanul, Rusia şi Turcia şi-au menţinut deschise ambasadele din capitala afgană, sporindu-şi astfel şansele de a influenţa direct noul guvern, în plin proces de formare, notează Reuters.

“Mă voi întâlni astăzi cu emirul Qatarului şi apoi cu ministrul de externe, deoarece intenţia noastră este de a muta ambasada pe care o aveam la Kabul, la Doha”, a declarat Di Maio, prin videoconferinţă din Doha, adresându-se oamenilor de afaceri şi politicienilor care participă la Forumul de dialog European House – Ambrosetti, desfăşurat sâmbătă şi duminică în oraşul italian Cernobbio (nord), pe malul lacului Como.

Citește și : Italia cere o mai mare responsabilitate a UE în faţa crizelor internaţionale

“Qatarul a devenit centrul relaţiilor diplomatice cu acest nou guvern afgan în curs de formare”, a apreciat Di Maio.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

CEC a aprobat un tiraj de peste 850 de mii de buletine de vot pentru diasporă

CEC a aprobat un tiraj de peste 850 de mii de buletine de vot pentru diasporă Comisia Electorală Centrală (CEC) a aprobat în ședința din...

Meniul de 10.000 de lire sterline pe care îl iau Prințul William și Kate în avion, la clasa întâi

Meniul de 10.000 de lire sterline pe care îl iau Prințul William și Kate în avion, la clasa întâi Te-ai întrebat ce servesc membrii familiei...

Messi a salvat Inter Miami

Messi a salvat Inter Miami Atacantul argentinian al Inter Miami, Lionel Messi, a adus clubului său o remiză în meciul din MLS cu Charlotte. Jocul din...

Pericol iminent. Cod roșu de inundații, emis acum de hidrologi. HARTA zonelor de vizate

Pericol iminent. Cod roșu de inundații, emis acum de hidrologi. HARTA zonelor de vizate Cod Roșu de inundații în România! Forțele de intervenție de la...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.