Italia/Migranți: Matteo Salvini denunță “aroganţa” lui Emmanuel Macron

Publicat:

Ministrul italian de Interne, Matteo Salvini, a denunţat cu tărie sâmbătă, cu 24 de ore înaintea unui mini-summit european asupra migraţiei care se anunţă exploziv, “aroganţa” preşedintelui francez Emmanuel Macron, transmite AFP, scrie agerpres.

Enumerând cifrele sosirilor de migranţi în Italia şi care sunt costurile pentru această ţară, Salvini, care conduce şi partidul de extremă-dreapta Liga, a spus că se miră că această situaţie nu este considerată drept o problemă de “arogantul preşedinte francez”.


Citește și : Fidesz: Italia are dreptate să blocheze „navele Soros” cu migranți să ancoreze

“Noi îl invităm să termine cu insultele şi să-şi demonstreze generozitatea cu fapte, deschizând numeroasele porturi franceze şi punând capăt respingerii femeilor, copiilor şi bărbaţilor la Ventimiglia”, la frontiera între Franţa şi Italia, a declarat Salvini, citat de purtătoarea sa de cuvânt.

“Dacă aroganţa franceză se gândeşte să transforme Italia într-o tabără de refugiaţi pentru întreaga Europă, plătind poate câţiva euro ca bacşiş, este pe un drum total greşit”, a conchis el.

Franţa şi Spania au propus crearea de centre închise în Europa pentru a gestiona migranţii din Mediterana.

Nu este pentru prima dată când Salvini atacă Franţa şi pe preşedintele Macron, aminteşte AFP. El a denunţat printre altele “ipocrizia” Franţei după declaraţiile critice la adresa Italiei pentru refuzul său de a-şi deschide porturile recent pentru nava umanitară Aquarius. Vineri, Salvini i-a răspuns lui Macron după ce acesta a denunţat “lepra” naţionalistă din Europa.

Citește și : 45 de membri ai Stat Islamic, ucişi într-un raid aerian irakian în estul Siriei

“Poate noi suntem populişti leproşi, dar eu lecţii primesc de la cei care îşi deschid porturile. Primiţi miile de migranţi şi după aceea vom vorbi din nou despre asta”, i-a transmis Salvini preşedintelui francez.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Tot mai multe sate din Republica Moldova aleg să se înfrățească cu localități din România. Care ar fi scopul

Tot mai multe sate din Republica Moldova aleg să se înfrățească cu localități din România. Care ar fi scopul Tot mai multe sate din Republica...

Doi jurnalişti de la un post local de radio care l-au intervievat pe Biden afirmă că au primit în avans o listă cu întrebări

Doi jurnalişti de la un post local de radio care l-au intervievat pe Biden afirmă că au primit în avans o listă cu întrebări Doi...

13 lucruri neștiute despre Cristiano Ronaldo: CR7 este studiu de caz academic și are o legătură pe viață cu un fost președinte american

13 lucruri neștiute despre Cristiano Ronaldo: CR7 este studiu de caz academic și are o legătură pe viață cu un fost președinte american Cristiano Ronaldo,...

Cinci orășele turistice mai puțin cunoscute din Europa, pentru călătorii care s-au săturat de Paris și Londra

Cinci orășele turistice mai puțin cunoscute din Europa, pentru călătorii care s-au săturat de Paris și Londra Pentru oamenii care vor să descopere unele din...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.