X

Italia nu trebuie lăsată de una singură în faţa problemei migraţiei

Italia “nu trebuie lăsată de una singură” de către partenerii săi europeni în faţa sosirii de migranţi pe Marea Mediterană, a declarat joi cancelarul federal german Olaf Scholz, aşteptat în aceeaşi zi la Roma, informează AFP, potrivit agerpres.

“Italia, Grecia şi alte ţări de la Mediterana se confruntă cu o provocare enormă, pentru că numărul de persoane care sosesc la frontierele lor creşte. Nu putem lăsa singure Italia şi celelalte ţări, trebuie să adoptăm o abordare de solidaritate şi responsabilitate”, a apreciat Scholz într-un interviu pentru Corierre della Sera.

Citeşte şi: Cel mai mare ‘bancher subteran’ al traficanților de droguri din Europa a fost arestat în Grecia – Black News

Cancelarul federal german urmează să aibă o întrevedere cu şefa guvernului italian Giorgia Meloni la mijlocul zilei de joi.

“Avem nevoie de o distribuire solidară a responsabilităţii şi competenţelor între statele membre ale UE”, a insistat Scholz, amintind că ţara sa a găzduit în 2022 “peste un milion” de ucraineni ce au fugit de război, precum şi “230.000 de refugiaţi provenind din alte ţări”.

Meloni, care conduce o coaliţie de extremă dreapta, şi-a centrat campania electorală din 2022 în mare parte pe lupta împotriva imigraţiei ilegale, dar numărul de migranţi sosiţi în Italia a crescut în mod semnificativ de la începutul anului.

Potrivit cifrelor Ministerului de Interne italian, circa 52.300 de migranţi au sosit în Italia în perioada 1 ianuarie – 7 iunie, comparativ cu 21.200 în aceeaşi perioada în 2022.

Italia, una dintre primele porţi de intrare în UE şi unde sute de mii de migranţi au sosit în ultimii ani, le reproşează partenerilor săi din comunitatea paneuropeană o lipsă de solidaritate în repartizarea acestora din urmă, chiar dacă un mare număr dintre ei părăsesc ulterior peninsula pentru a ajunge în alte ţări.

Citeşte şi: Procesul de aderare a Turciei la UE este în moarte clinică – Black News

Miniştrii europeni de interne se reunesc joi la Luxemburg în încercarea de a debloca spinoasa reformă a politicii privind migraţia, ce prevede o solidaritate în primirea de refugiaţi între statele membre şi o examinare accelerată a unor solicitări de azil la frontiere.

Propunerea de compromis înaintată de Suedia, ţară ce deţine preşedinţia semestrială a Consiliului UE, prevede o solidaritate europeană obligatorie mai “flexibilă”. Statele membre ar trebui să primească un anumit număr de solicitanţi de azil sosiţi într-o ţară din UE supusă unei presiuni a migraţiei (“relocări”) sau să participe cu o contribuţie financiară pentru această ţară.

Tags: germaniaGiorgia Meloniitaliamarea mediteranaOlaf Scholz
Categorii: Diaspora