O mare parte din presa italiană a fost paralizată vineri de o grevă a jurnaliștilor, care cer renegocierea contractului lor colectiv de muncă, ce datează din 2016 și pe care îl consideră depășit, relatează AFP.
Site-urile principalelor cotidiene nu mai erau actualizate, în timp ce agențiile de presă ANSA și AGI și-au oprit fluxurile de știri.
Țara este, de asemenea, blocată de o grevă generală convocată de principalele sindicate de bază din Italia împotriva legii bugetare a guvernului ultraconservator al Giorgiei Meloni, provocând perturbări ale transporturilor și școlilor.
Vineri dimineață, un banner de pe pagina principală a site-urilor ziarelor La Repubblica și La Stampa indica faptul că, din cauza grevei jurnaliștilor, ediția online nu va fi actualizată timp de 24 de ore.
Agențiile de știri ANSA și AGI au încetat, de asemenea, publicarea oricăror corespondențe începând de vineri, la ora 6:00 (5:00 GMT), în timp ce pe postul de știri Rai News 24, care transmite non-stop, o bandă de pe ecran anunța un ‘program redus’ pentru întreaga zi.
Deși acțiunile sindicale specifice anumitor instituții media sunt frecvente în Italia, se întâmplă rar ca o grevă să fie declanșată de întregul sector.
‘Suntem în grevă deoarece contractul nostru de muncă a expirat acum 10 ani și, mai presus de toate, pentru că suntem de părere că jurnalismul, un pilon fundamental al vieții democratice a țării, nu a primit atenția necesară din partea editorilor (de presă)’, a transmis Federația Națională a Presei Italiene (FNSI) într-un comunicat.
‘În 10 ani, reducerea personalului și a salariilor jurnaliștilor (…) a avut repercusiuni grave asupra pluralismului și dreptului cetățenilor la informație’, a subliniat sindicatul jurnaliștilor.
Având în vedere că editorii de presă ‘au propus o creștere modestă (a remunerațiilor) și au cerut o reducere suplimentară a salariilor pentru noii angajați’, FNSI solicită semnarea unui nou contract care să le garanteze jurnaliștilor ‘o creștere salarială în conformitate cu contractele colective de muncă’.
Acest nou contract trebuie să abordeze și informațiile ‘în raport cu noile profesii digitale’, în special prin reglementarea utilizării inteligenței artificiale, conform FNSI.
Sindicatul editorilor de presă (FIEG), la rândul său, a transmis într-un comunicat că, în timpul negocierilor cu FNSI, s-a confruntat cu ‘un sindicat care a refuzat să discute modernizarea cuprinzătoare a unui acord învechit (…) sau introducerea unor reguli mai flexibile pentru a încuraja angajarea tinerilor lucrători’, limitându-se ‘la revendicări pur financiare’.












